Marius Niculae doreşte cu orice preţ să intre în vizorul selecţionerului Victor Piţurcă şi a mai înregistrat o performanţă notabilă în etapa a 22-a a campionatului Scoţiei. „Săgeată“ a marcat două goluri pentru echipa sa, Inverness, în partida de pe teren propriu cu Gretna, câştigată clar, cu scorul de 3-0. Niculae a înscris în minutele 34 şi 43 şi a rămas pe teren până în minutul 77, când i-a luat locul Bayne. Celălalt gol al gazdelor a fost reuşit în minutul 40, de Rankin, dintr-un penalti obţinut tot de Marius Niculae, cel mai bun jucător al întâlnirii. Atacantul român se află la a treia „dublă“ în campionatul Scoţiei şi a ajuns astfel la cota 6. În acest sezon, Niculae a mai punctat de două ori şi în Cupa Ligii Scoţiei. Înaintea partidei, s-a ţinut un moment de reculegere, iar jucătorii au purtat banderole negre în memoria fostului căpitan al lui Motherwell, Phil O’Donnell, care a murit în timpul unui meci. După victoria din meciul cu Gretna, Inverness ocupă locul al şaselea în clasament, cu 31 de puncte. Prima poziţie este ocupată de Glasgow Rangers, cu 44 de puncte, urmată de rivala Celtic Glasgow, cu 43 de puncte, şi de Motherwell, cu 35 de puncte. Celelalte rezultate înregistrate în etapa a 22-a a campionatului Scoţiei: Falkirk-Aberdeen 0-0, Hearts-Kilmarnock 1-1 (Velicka ’63/Giacomo ’45), Rangers-Dundee United 2-0 (Naismith ‘9, Ferguson ’40), St. Mirren-Hibernian 2-1 (Maxwell ‘4, Mason ’43/Antoine-Curier ’89).
„Schijă“ a debutat
la Stuttgart Alt atacant român, Sergiu Radu, a debutat la campioana en-titre a Germaniei, VfB Stuttgart, formaţie la care a fost împrumutat de Wolfsburg până la finalul sezonului în curs. „Schijă“ a intrat în primul meci disputat de Stuttgart în cadrul „Dubai Cup“, cu Internacional Porto Alegre (Brazilia). Radu a fost introdus la începutul reprizei a doua, în locul lui Ewerthon. Celălalt român din lotul lui Stuttgart, Ci