Inca din anul 2000, in Romania, s-a declansat procesul de transformare a invatamintului romanesc sub aspectul includerii in clasele de copii considerati normali a celor care au nevoi educative speciale, cu grad de handicap usor si mediu. In scolile speciale nu au mai ramas decit elevii cu grad de handicap sever. Cum diferenta intre handicapul sever si cel mediu este uneori foarte mica, unii profesori au refuzat sa lucreze cu elevii cu probleme.
Inca din primii ani, reactia scolilor, a profesorilor, nu a fost cea mai fericita pentru ca acesti copii creau probleme din ce in ce mai grave de disciplina. Faptul ca profesorii si invatatorii erau nevoiti sa-si schimbe stilul, sa acorde atentie si acestor elevi cu cerinte educative speciale (CES), care niciodata nu le puteau aduce premii la concursuri, a adus neajunsuri. A aparut frustarea si refuzul unor cadrelor didactice sa faca ceva pentru care nu erau pregatiti. Acesti elevi stricau lucrurile din clase si faceau viata grea cadrelor didactice. Dupa un timp in unele scoli aceste probleme au fost rezolvate astfel incit comunitatea nu a mai respins elevi cu CES. In altele, problemele nu s-au rezolvat, s-au amplificat si au atins momente de criza.
O idee nobila, aplicata prost
Ultimele luni ale anului trecut au demonstrat ca educatia inclusiva, promovata obligatoriu, fara o pregatire prealabila a comunitatii nu are sanse sa se realizeze in beneficiul actorilor din sistemul de invatamint. Profesoara Valerica Danaila, directorul Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala, a spus ca ideea de la care a pornit proiectul educatiei inclusive este nobila, dar s-a aplicat prost. "In primul rind, profesorii sint nepregatiti. Ei nu au fost invatati sa se poarte cu asemenea copii si unii dintre ei manifesta o reticenta in a-i accepta si intelege. Atitudinea cadrului d
