Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Român, ucigaş în Italia

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 ianuarie 2008 ·

Un român a fost reţinut de autorităţile italiene după ce două românce au fost descoperite vineri noapte cu gâtul tăiat în două camere din Hotelul dei Mille, din apropierea gării Termini, din Roma, un cartier care nu se bucură de o reputaţie prea bună. Suspectul şi-a recunoscut fapta, informează corespondentul RRA, citat de RADOR. Acesta se numeşte Marian Negoiţă, are 31 de ani şi era concubinul uneia dintre victime, cunoscut cu antecedente penale. Cele două tinere ucise sunt Alina Clara Bulai, de 20 de ani, şi prietena acesteia, Ionica Urdă, de 21 de ani. În interogatoriul care a durat mai bine de două ore, Marian Negoiţă a declarat în faţa procurorului că gelozia este cea care l-a împins să o ucidă pe Alina, despre care a spus că îl înşela cu alt bărbat, iar prietena ei, Ionica, o încuraja să se comporte astfel. În octombrie, el o agresase pe stradă, în cartierul Eur, pe concubina sa, Alina Clara Bulai. A fost arestat atunci, după ce a opus rezistenţă poliţiştilor care au intervenit. Ulterior a fost eliberat, cu obligaţia de a se prezenta zilnic la poliţie. Şi atunci, tot gelozia îl împinsese să-şi bată concubina. Potrivit cotidianului Il Giornale, tinerele erau prostituate şi locuiau împreună cu Negoiţă într-un apartament cu patru camere din Hotelul dei Mille. După ce le-a ucis vineri, Negoiţă s-a spălat pe mâini, şi-a curăţat încălţămintea murdară de sânge, a scăpat de arma crimei şi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a prezentat la poliţie. Când le-a ucis pe cele două fete, Marian Negoiţă era sub efectul cocainei, după cum le-a spus carabinierilor, susţine Il Giornale. În timpul desfăşurării anchetei, suspectul a trecut de mai multe ori de la plânsul disperat la momente de luciditate. Românul a povestit că înainte de a merge la hotel cumpărase de pe stradă cocaina, iar briciul îl cumpărase de la un vânzător ambulant bengalez, ceea ce-i face pe anchetatori

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum 47 minute
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 2 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Sorana Cîrstea s-a RETRAS de la Roland Garros. Anunțul făcut acum de sportivă

Gandul acum 22 minute
Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros. Anunțul a fost făcut de sportiva noastră pe rețelele sociale. O accidentare la gleznă, suferită la turneul de la Madrid, e motivul pentru care românca nu poate juca la turneul din Franța. Sorana nu a ju

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

Rusia şi Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Ziarul Financiar acum 20 minute
Rusia şi Ucraina au realizat duminică un schimb major de câte 1.000 de prizonieri, cel mai amplu de la declanşarea conflictului acum trei ani. Anunţul a fost făcut simultan de Ministerul rus al Apărării şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelensk

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Nicușor Dan depune luni jurământul în plenul comun al Parlamentului

Mediafax acum 35 minute
Şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia Nicuşor Dan va depune jurământul va începe la ora 12:00. Ulterior, la ora 13:00, va avea loc o ceremonie militară cu prilejul învestirii sale în funcția de Președinte al României, la platoul Marinescu

Elon Musk anunţă că se concentrează pe afaceri după noua defecţiune a platformei X

Ziarul Financiar acum 22 minute
O defecţiune la platforma X l-a determinat pe şeful acesteia, Elon Musk, să declare că se va concentra mai mult asupra gestionării diferitelor sale întreprinderi şi va reduce timpul pe care îl petrece cu guvernul lui Donald Trump, potrivit AFP. Pe l

Comitet ministerial pentru situații de urgență convocat din cauza vremii severe

Mediafax acum o ora
Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben și cod portocaliu și transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) dar și a avertizării hidrologice realizate de Institutu

Donald Trump își apără decizia de a da afară studenții străini de la Universitatea Harvard: „Vrem să știm cine sunt”

Libertatea acum 3 ore
Președintele american Donald Trump și-a apărat duminică, 25 mai, decizia de a da afară studenții străini de la Universitatea Harvard. Într-o postare pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a precizat că în jur de 31% dintre studenții săi provin din

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/17°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°