Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pietonii, şi ei victime sigure

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2008 · ·

Prima zi de muncă de după sărbători a început ieri pentru bucureşteni cu o provocare: nămeţii. Dacă străzile au fost acceptabile, trotuarele şi locurile de parcare au fost impracticabile. Prima zi de muncă de după sărbători a început ieri pentru bucureşteni cu o provocare: nămeţii. Dacă străzile au fost acceptabile, trotuarele şi locurile de parcare au fost impracticabile. Grămezile de zăpadă murdară au stat în faţa pietonilor şi şoferilor ca nişte bariere. Zonele "grele" au fost Militari, Berceni şi Drumul Taberei, dar şi bulevardele Mihai Bravu şi Ştefan cel Mare.

Problema pe care au avut-o cei care au vrut să ia un mijloc de transport a fost zăpada de pe trotuare şi de pe refugiile de tramvai. Mulţi s-au cocoţat pe troiene, iar alţii au mers pe stradă, printre maşini, şi chiar pe linia de tramvai.

"Am ieşit printre blocuri, că s-au făcut cărări, am ajuns la staţia de tramvai şi am găsit un loc în care s-a dat zăpada. Cred că de azi se vor mişca mai bine", a spus Florea Degeratu, din cartierul Berceni. Pe la Vitan-Bârzeşti o armată de muncitoare de la Administraţia Domeniului Public spărgea munţii de zăpadă strânşi de utilaje. "S-a întărit şi e mai greu să facem rigola. E ca la ocnă", constată Didina, una dintre muncitoare. Cei care nu şi-au eliberat trotuarele de zăpadă s-au ales însă cu amenzi.

"Direcţia de Inspecţie a raportat 46 de sancţiuni aplicate marilor agenţi economici. Sectoarele au dat şi ele amenzi la asociaţii de proprietari", ne spune primarul Adriean

Videanu.

Metroul, utilizat la maximum

O parte din furnicarul de pe străzi s-a mutat şi în subteran. Deşi au suportat cu greu aglomeraţia infernală din staţiile Metrorex, oamenii s-au înghesuit în trenuri şi au plecat spre locurile de muncă. Spre deosebire de zilele obişnuite, în care toţi se călcau în picioare pentru a prinde un loc,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 18 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 28 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 39 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°