Perioada sărbătorilor de iarnă a ajuns la final. Aproape orice tânăr îşi doreşte să îşi menţină buna dispoziţie din acele zile şi în restul anului, adică să fie mai bun. Numai că nu există o reţetă care să poată fi pusă în practică, pentru ca această dorinţă să se transforme în realitate. „Sărbătorile, mai ales cele religioase, aduc schimbări ale dispoziţiei, în sensul unei stări de bine, de dăruire şi apropiere. Mecanismul psihologic ce stă la baza modificărilor situaţionale l-am putea încadra în ceea ce specialiştii americani numesc «Efectul Muhammad Ali»”.
Cei mai mulţi oameni se percep pe ei înşişi ca fiind mai buni decât alţii, mai ales când este vorba de onestitate, altruism, corectitudine”, explică psiholog drd. Mirela Zivari. Dacă gesturile sunt făcute în prezenţa mai multor prieteni sau a familiei, tinerii vor avea o părere şi mai bună despre ei. „Tendinţa de a crede în propria superioritate faţă de ceilalţi se manifestă în măsura în care faptele sunt publice şi, în mod obiectiv, verificabile“, adaugă psihologul Zivari.
Tinerii vor distracţie şi iar distracţie
„Din păcate, schimbările de dispoziţie durează atât timp cât sunt întreţinute de cadrul de manifestare a sărbătorilor. Nefiind decât sezoniere, neţinând de o trăsătură structurală a personalităţii, «bunătatea» va fi redeclanşată de următoarea sărbătoare”, spune psihologul.
Adolescenţii profită din plin de distracţiile de sărbători. De altfel, asta îşi propun, de cele mai multe ori, şi pentru anul în care abia au intrat. Ei nu fac analize, nu se uită spre trecut, ci doar către distracţia de care vor avea parte. „Bilanţul anual nu reprezintă o preocupare a tinerilor, ci, mai degrabă, o proiectare în viitor, noul an fiind prilejul planurilor de viitor. Tinerii sunt ancoraţi mai mult în dorinţe decât în analiza reuşitelor şi a nereuşitelor anului trecut. Anul Nou