Autorităţile au planuri ambiţioase pentru anul acesta: 127 de kilometri de autostradă vor fi date in folosinţă şi vor demara lucrările la primele proiecte realizate in parteneriat public privat. Infrastructură- Drumarii au planuri măreţe
Autorităţile au planuri ambiţioase pentru anul acesta: 127 de kilometri de autostradă vor fi date in folosinţă şi vor demara lucrările la primele proiecte realizate in parteneriat public privat.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romănia (CNADNR), Mihai Grecu, au ţinte ambiţioase şi anul acesta cu privire la construcţia autostrăzilor. Anul acesta drumarii vor demara lucrările la peste 800 de kilometri de autostradă, urmănd să fie recepţionaţi şi daţi in folosinţă circa 127 kilometri de autostradă, in condiţiile in care anul trecut au fost deschişi traficului doar 50,2 kilometri de autostradă, deşi in execuţie erau peste 784 de kilometri. In plus, anul trecut au mai fost daţi in folosinţă şi 35,9 kilometri de drum expres şi 281,689 kilometri de drum naţional. In toamna acestui an, autorităţile estimează că vor demara lucrările şi la tronsonul Comarnic - Braşov, care va fi realizat in regim de concesiune. Pentru autostrăzile private şoferii vor fi nevoiţi să plătească o taxă de drum, astfel incăt proprietarii să-şi recupereze din investiţie.Â
BANI. Autorităţile susţin că investiţiile realizate anul trecut in infrastructură au inregistrat un ritm fără precedent in istoria Romăniei. Astfel, anul trecut, pentru proiectarea şi construcţia de autostrăzi şi drumuri expres in Romănia au fost cheltuiţi peste 400 milioane euro. "1.000 de km de autostradă şi drumuri expres, care pănă in aprilie 2007 erau simple linii pe hartă, se află in prezent in proiectare", a explicat Iulian Rusu, şeful serviciului de relaţii cu mass-med