După ce în 2007 guvernul a tot zvârlit cu fonduri în stânga şi în dreapta, bugetul pe 2008 renunţă la fineţuri.
S-a abătut peste ţară o iarnă ca în Alecsandri, aruncând televiziunile în transe meteo, făcându-i pe români să descopere realităţile zborurilor low cost şi să se întrebe unde naiba e încălzirea aia globală.
Dar alte lucruri mari şi grele se petrec pe tăcute. De exemplu, intră în vigoare bugetul pe 2008, aprobat pe ultima sută de metri anul trecut, în care se confirmă cu cifre ceea ce bănuiam: anume, că are loc un regres în regulile guvernării, demontându-se nonşalant mecanisme construite cu efort, sub biciul UE, FMI, Băncii Mondiale şi al altor parteneri externi, de zece ani încoace. Chestiile se petrec atât de grandios şi fără perdea în partea de bugete locale, încât ţi se taie respiraţia.
La începutul reformei finanţelor locale, prin 1998, obiectivul era clar: stabilirea de relaţii contractuale între primării, consilii judeţene şi centru, adică sfere clare de autonomie pentru fiecare, fără subordonare politică. S-au creat în acest scop instrumente de finanţare automată, cu formule matematice de distribuire puse în lege - pentru nevoi generale, reparaţii de drumuri, investiţii etc. - astfel încât un primar să-şi poată estima pe ani înainte veniturile, cum recomandă UE.
Nu e loc de povestit aici ce sforţări eroice s-au făcut ca să se elimine arbitrariul şi vechile practici de negociere telefonică a favorurilor. Cu poticneli, lucrurile au mers totuşi în direcţia bună, chiar şi pe timpul celebrei migraţii locale din perioada PSD. Am avut scandaluri pentru că se călca legea, făcându-se cadouri lui Sechelariu şi Oprişan, dar nici Cozmâncă sau Hrebe n-au îndrăznit să abolească total regulile de alocare.
Noul guvern, în entuziasmul postelectoral, a legiferat în 2006 un alt pas înainte: canale separa
