Cum era de asteptat, la un an dupa aderarea formala la Uniunea Europeana nimic fundamental nu pare sa se fi schimbat in jurul nostru. In primul rand, pentru ca integrarea in sine e oricum un proces de durata. In al doilea rand, pentru ca legitimatia de acces in clubul cu, acum, 27 de membri nici nu avea cum sa transforme automat Romania in altceva peste noapte. Apartenenta la UE nu ofera nicidecum tarii un catalog de solutii miraculoase la cheie pentru problemele autohtone, ci doar un portofoliu extins de oportunitati, la pachet cu unele constrangeri, trebuie sa recunoastem. De fapt, in unele privinte, Romania arata chiar mai rau la un an de la aderare. Cresterea economica s-a incetinit, inflatia a depasit prognozele BNR, iar deficitul de cont curent care masoara diferenta dintre sumele in valuta intrate si iesite din tara a atins un nivel ingrijorator, in jur de 20 de miliarde de euro pentru intreg anul. Derapajele populiste, mai ales programul de marire consistenta a pensiilor, au depasit de mult limita de avarie si risca sa dea peste cap in anii urmatori stabilitatea macroeconomica a tarii. Si in plan politic lucrurile stau mai rau. Dupa eliminarea Monicai Macovei din guvern, Ministerul Justitiei a devenit un adevarat etalon de obedienta politica, partidele si parlamentul bat toate recordurile in materie de lipsa de credibilitate si, in opinia multora, actualul Executiv este cel mai slab din 1990 incoace din punctul de vedere al capacitatii de administrare a tarii. Doar cu cateva luni inainte de sfarsitul anului 2006, inca se mai faceau pronosticuri la Bucuresti: intram sau nu in Uniunea Europeana in 2007? Semnalele neoficiale de la Bruxelles dadeau varianta optimista drept cea mai probabila, dar nimeni nu putea garanta suta la suta ca asa se va si intampla pana la urma. Realitatea e ca pana la urma au prevalat consideratiile politice in fata celor de ordin tehnic