Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patron la Tractorul. Încă mai caut partener

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 8 ianuarie 2008 ·

Victor Vadaneaux (foto medalion), unul dintre cei doi asociaţi ai companiei Flavus Invest SRL Bucureşti, care a cumpărat activele societăţii Tractorul SA în luna iunie a anului trecut, ne-a declarat, ieri, că „va mai dura probabil două – trei luni până când vom încheia o înţelegere în ceea ce priveşte viitorul partener strategic pe partea de producţie de tractoare”. Vadaneaux a explicat că „lucrurile se mişcă mai greu în România, iar negocierile durează foarte mult – nimic nu e sigur până nu se semnează”. De asemenea, sursa citată a explicat că „noi am contactat peste 70 de companii producătoare de tractoare din toată lumea, acesta fiind şi un motiv pentru care se prelungesc negocierile – oricum, ceva este sigur – există interes pentru producţia de tractoare la Braşov”. Vadaneaux a declarat în octombrie 2007 că luna ianuarie 2008 va fi hotărâtoare în ceea ce priveşte viitorul producţiei de tractoare la Braşov, în această lună fiind programată selectarea unor producători cu care se va trece la negocieri finale în vederea asocierii.

Proprietarii platformei Tractorul SA susţin, de asemenea, că nu mai sunt interesaţi de cumpărarea societăţilor divizate din compania braşoveană în urmă cu nouă ani. „Deocamdată avem un teren foarte mare la Braşov – 123 de hectare – şi nu suntem interesaţi de achiziţia puilor societăţii Tractorul”, a mai spus Vadaneaux. Anumite surse din interiorul societăţii anunţau în septembrie anul trecut că Flavus Investiţii SRL ar fi fost interesată şi de achiziţia firmelor care s-au desprins din Tractorul SA în 1999. Mai mult, la finele anului trecut, reprezentanţii Flavus au participat la o serie de licitaţii organizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov pentru vânzarea activelor unor societăţi care au rezultat din divizarea producătorului braşovean de tractoare.

10.000 de tractoare

Asociaţii Flavus Investiţii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum 19 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum 19 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum o ora
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Zelenski, contestat de oficialii americani. Ce l-a supărat pe Trump

Mediafax acum 41 minute
Consilierul american pentru securitate naţională, Mike Waltz, a declarat că „nu este clar” dacă Zelenski este dispus să negocieze cu bună-credinţă şi că Ucraina are nevoie de un lider capabil să ajungă la un acord atât cu Washingtonul, cât şi cu Mos

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 47 minute
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum o ora
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Donald Tusk: Flancul estic al NATO ar trebui consolidat / Ce spune despre depășirea „dilemei” SUA privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat duminică, înainte de sosirea la summitul de la Londra, că Polonia s-ar putea folosi relațiile bune pe care le are cu Washingtonul pentru a convinge Statele Unite să sprijine mai ferm Ucraina, notează AFP. Tus

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°