Aproape 3,2 milioane de salariati si-au ales fondul de pensii private obligatorii (pilonul II) pana ieri. Vanzarile au incetinit semnificativ, iar in top 10 au aparut schimbari de pozitii.
Circa 288.000 de romani eligibili si-au ales compania de pensii private in ultimele trei saptamani, totalul general ajungand astfel la aproape 3,2 milioane de acte de aderare semnate. Ieri a avut loc cea de-a saptea raportare bilunara a numarului de clienti, dupa trei luni si jumatate, dintr-un total de opt raportari (patru luni).
Raportarea de ieri a adus cel mai mic plus de clienti noi dintre toate cele sapte runde de raportare de pana acum, piata fiind tot mai aproape de acoperire completa, iar clientii eligibili - tot mai greu de gasit pentru agentii de vanzare. Concentrarea pietei s-a redus usor, dar a ramas la cote ridicate: primele doua companii au atras 58,5% din numarul total de clienti (fata de 58,8% la raportarea anterioara), primele cinci companii au atras 82% (fata de 82,4%), iar primele zece au atras 98,1%.
Prin urmare, ultimele 8 companii din clasament isi disputa restul de 1,9% din numarul de clienti de pe piata.
Liderul al pensiilor obligatorii ramane ING, care si-a marit ieri avansul fata de compania de pe locul doi. ING are un total de aproape 1.070.000 de clienti, adica 33,5% din piata. Pe locul secund se situeaza Allianz-Tiriac, cu peste 800.000 de clienti (25%), iar pe locul al treilea Generali (cu aproape 305.000 de clienti si o cota de 9,5%). Pe locurile patru si cinci s-au mentinut Aviva si Interamerican. De altfel, primele sase companii din top si-au pastrat pozitiile anterioare.
Primii trei clasati sunt in acelasi timp si singurii care si-au depasit deja, cu doua saptamani inainte de final, obiectivul de vanzare anuntat la inceputul campaniei de aderare: un milion de clienti pentru ING, 800.000 pentru Allianz-Tiri