Fundasul Stelei, Mirel Radoi, a declarat marti, dupa vizita medicala, ca este constient ca se asteapta mult de la jucatorii care au revenit dupa accidentari, dar acestora le va fi destul de greu sa revina la forma pe care au avut-o inainte de accidentare.
"Sunt sanatos acum, iar la aceasta vizita medicala nu a fost greu deloc. Daca vom fi sanatosi ne putem reveni, sa fim echipa care am fost in anii trecuti. Avem ganduri marete, dar sper sa le si realizam. Stiu ca domnul Becali are mare incredere in noi, cei care am fost accidentati, dar ne va fi greu sa revenim la forma pe care am avut-o, dupa patru luni in care nu am jucat, dar sper sa ne acomodam cat mai repede. Nu s-a discutat nimic despre plecari, iar conducerea este alaturi de noi. Nu exista nicio lista", a declarat Mirel Radoi.
Fundasul Stelei s-a accidentat in timpul meciului amical pe care nationala Romaniei l-a sustinut in fata reprezentativei similare a Turciei, la 22 august. Fotbalistul a fost apoi supus unei interventii chirurgicale, la clinica Isokinetic, din Bologna si a ratat restul sezonului.
Referitor la lupta pentru titlu de campioana din Liga I, Radoi a precizat: "Trebuie sa ne vedem de drumul nostru si sa castigam toate meciurile de acum incolo. Daca nu, trebuie sa obtinem cat mai multe puncte. Nu sunt eu in masura sa judec ce s-a gresit in tur, sunt altii care ne judeca pe noi".
Steaua se afla pe locul patru in campionat, cu 38 de puncte, la egalitate cu Unirea Urziceni, la trei lungimi de echipa clasata pe locul doi, Rapid, si la opt puncte distanta de liderul Ligii I, CFR Cluj.
Fundasul a adaugat ca nu stie foarte multe despre noua achizitie a Stelei, Habib Habibou: " Stiu doar echipa de la care a venit, vom vedea pe parcurs de ce este in stare". Mirel Radoi a evitat insa sa comenteze campania de transferuri a formatiei din Ghencea: "Nu