Putea Adriean Videanu sa le spuna bucurestenilor care-si croiesc drum dimineata printre mormanele de zapada altceva decat adevarul, si anume ca nu sunt bani sa transporti zece milioane de metri cubi de omat la marginea orasului, prin urmare nametii vor disparea de la mama lor, cand va da primavara si nu ne vor mai ingheata mucii in nas?
Nu putea, deoarece adevarul, de aceasta data, il avantaja. Informatia e plauzibila, romanii sigur au pus botul si au apreciat: uite, omul recunoaste ca nu poate. N-are bani aia de s-au inghesuit la coada ca sa-si plateasca impozitele, unii de la ora patru dimineata, erau din Timisoara, oras pe care rar l-am vazut la stiri sa trozneasca sub zapada.
Politicienii romani s-au obisnuit sa foloseasca adevarul prin trambita si pe post de caramida in piept (primarul general a repetat de vreo trei ori gestul cu umerii neputinciosi, stia ca da bine), strecurat printr-o groaza de minciuni spuse cu ochii dati peste cap. Iar minciuna, despre care copiii invata la scoala ca e cah (ce-i drept, prima poezie deprinsa de mucosi e aia cu un catel care fura o rata), nu mai este un motiv sa te ascunzi de rusine si sa nu mai deschizi gura cateva zile.
Presa l-a dovedit pe Videanu ca a mintit cand a afirmat ca pe 3 ianuarie s-a aflat in Bucuresti. Si i-a cerut demisia. Lucru pe care-l inteleg. Nu inteleg insa pe ce se bazeaza cineva cand isi imagineaza ca daca era in Bucuresti cand au inceput sa cada primele firisoare de zapada, Adriean Videanu facea vreo mare branza. De unde atata credit pentru primarul general, care n-a demonstrat decat ca vorbeste frumos si ca e in stare sa interzica circulatia pana face curat, nelasand pe arterele principale decat Salvarea, Pompierii, Politia, troleele si ... autoturismele cu tractiune integrala?
Putea el sa dirijeze utilajele de deszapezire de la volanul vreunui plug si s
