Firmele mici de producţie agricolă pot primi din partea statului 7500 de euro nerambursabili, de la 1 ianuarie, pentru a finanţa activităţi ca participarea la expoziţii sau pentru plata serviciilor de consultanţă. Aceşti bani vor fi acordaţi în baza unui regulament adoptat de Comisia Europeană, care a majorat valoarea ajutorului de valoare mică (ajutor de minimis). Astfel, suma maximă acordată sub formă de ajutor de minimis a crescut de la 3.000 la 7.500 de euro pe beneficiar, iar plafonul naţional s-a majorat de la 0,3 la 0,75% din valoarea totală a producţiei agricole.
„Deocamdată avem schemele notificate la Bruxelles şi pentru care au fost de acord şi asociaţiile de producători, iar în viitor, poate vom apela şi la aceste ajutoare «de minimis», dacă şi agricultorilor li se va părea avantajos“, a declarat Gheorghe Albu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, citat de Mediafax. (T.P)