Procurorii anticoruptie au atacat o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii care
nu le recunoaste gradul de procurori ai Parchetului General dupa plecarea din DNA.
Procurorii DNA din toata tara au dat in judecata Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a li se recunoaste gradul profesional de procuror al Parchetului General (PG). Printre ei se numara si seful Sectiei a II-a a DNA, Doru Tulus (foto), care sustine ca hotararea CSM prin care 69 de procurori trebuie sa sustina din nou concurs este abuziva. "In 2005, DNA a devenit directie in cadrul PG. Doi colegi de-ai mei au atacat decizia CSM, au castigat si le-a fost recunoscut gradul de procuror corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie", a declarat procurorul Tulus.
Directia sustine ca este vorba de o neintelegere, ca au fost concursuri si ca miza actionarii CSM in instanta este pastrarea statutului de procuror suprem chiar si dupa plecarea din DNA. "Au fost organizate concursuri incepand cu anul 2005. Sunt proceduri speciale in urma carora au fost angajati procurori la DNA", ne-a declarat Livia Saplacan, purtatoarea de cuvant a institutiei.
In acest moment nu exista riscul ca actele deja intocmite de procurorii anticoruptie impotriva demnitarilor sa fie lovite de nulitate din cauza competentei. "Nici nu se pune problema, din moment ce legea spune clar ca DNA este o structura in cadrul Parchetului General. Atat timp cat ei lucreaza ca procurori la DNA sunt abilitati sa intocmeasca aceste acte", a completat Saplacan.
In contextul acestor scandaluri din Justitie, asociatia SoJust a cerut demisia membrilor CSM, acuzandu-i de vicierea a sapte concursuri pentru ocuparea unor posturi de conducere desfasurate in perioada 2005-2007.
Critici dure la adresa CSM a formulat si fostul ministru al justitiei, Monica Macovei. In tr-un