2007 a fost anul unei rupturi - in limbaj economic, se spune al unui punct de inflexiune - in actualul ciclu traversat de economia din Romania. Este o ruptura, chiar daca place sau nu si chiar daca, e drept, apare mai mult ca o simpla fisura, produsa de altfel lin si fara mare tamtam si imediate implicatii. 2007 este anul in care cursul leului, dupa un mars ce parea mereu triumfator, a luat-o din nou in jos, iar inflatia, dupa un trend sistematic descrescator, a revenit luand-o in sus. Si este anul in care - chiar daca sunt atatia care nu se mai uita la asa ceva considerand ca ar fi demodat - cei doi piloni ai sectorului real al economiei (industria si agricultura) au dat, pe ansamblul lor, inapoi. Industria a incetinit - foarte ingrijoratoare fiind scaderea de puls in industria prelucratoare -, iar agricultura s-a prabusit pur si simplu, in conditiile absentei oricarei pregatiri in fata catorva saptamani de seceta. Intr-o asemenea situatie, cresterea economica obtinuta - mai mica de altfel decat in anul precedent, dar nu acest lucru fiind important - n-a putut decat sa adanceasca dezechilibrele structurale profunde din economie, pentru ca necesara dezvoltare din sectoarele imobiliar, financiar si de retail, de altminteri foarte dinamice, n-are de fapt pe ce sa se articuleze. In absenta unui sector real al economiei, solid si in dezvoltare, care sa ofere bazele - acesta, dimpotriva, continuand sa dea inapoi, desi este subdezvoltat -, sectoarele dinamice precum cele mentionate se asaza aproape exclusiv pe import. Se asaza pe import pana si sectorul de constructii imobiliare, care, in Romania, incepe sa faca, din acest punct de vedere, exceptie de la regula "dimensiunii interne intrinseci" (prin localizare, destinatie, aprovizionare), specifica acestui sector. In general, la constructiile imobiliare actuale (rezidente de lux, cvartaluri de birouri), componenta interna