Avionul care a lovit o maşină de întreţinere pe Aeroportul Otopeni se află încă lângă pista de decolare, la zece zile după producerea accidentului. În timp ce oficialii nu vor să facă Avionul care a lovit o maşină de întreţinere pe Aeroportul Otopeni se află încă lângă pista de decolare, la zece zile după producerea accidentului. În timp ce oficialii nu vor să facă declaraţii, cei care se ocupă cu serviciile de sol privesc tot mai des peste umăr când se află la lucru. Le e frică să nu dea vreun avion peste ei.
Situaţia de pe aeroport
rămâne tensionată, atât timp cât ancheta Ministerului Transporturilor trenează. Reprezentanţii firmei Uti Gemmo, care execută lucrări de reparaţie şi întreţinere a sistemului de balizaj aeroportuar, au prezentat însă câteva observaţii pe marginea concluziilor raportului preliminar.
"Solicitarea lucrărilor de balizaj a fost făcută cu o seară înainte, de către dispecerul tehnic al Aeroportului Otopeni. În dimineaţa de 30 decembrie, oamenii şi-au citit raportul în care se solicita curăţarea lămpilor de pe axul pistei, între 300 şi 1.500 de metri. S-au pregătit încă de la ora 7.00.
Au anunţat că sunt pregătiţi, apoi au cerut permisiunea de a intra pe pistă. După ce au primit-o, la ora 10, au intrat pentru a efectua o parte din lucrări. După un timp, li s-a cerut să iasă de pe pistă, pentru că ateriza un avion. La ora 11, cei patru oameni au reintrat, cu o altă aprobare, cu cele două autospeciale pe pistă, pentru terminarea lucrărilor de întreţinere", ne-a declarat vicepreşedintele Uti Gemmo Ion Obloja.
Două maşini pe pistă
În perioada dintre cele două intrări pe pistă ale echipei de întreţinere a balizajului, cei patru membri ai acestei echipe au rămas, cu maşini cu tot, pe bretelele din afara pistei. Totul s-a desfăşurat ca şi în cazul primei intrări, conform procedurii.