Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul Electroputere

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Avocaţii saudiţilor care au cumpărat Electroputere mimează transparenţa. Într-o adresă intrată în posesia GdS, Boştină şi Asociaţii, cei care au oferit consultanţă juridică firmei Al Arrab Contracting Company în procesul de preluare a uzinei din Craiova, refuză să publice contractul de privatizare.Contractul de privatizare a Electroputere începe să ridice mari semne de întrebare. La două luni de la semnare, clauzele documentului prin care Al Arrab a devenit proprietarul fabricii din Bănie rămân secrete. Pentru că aşa vor saudiţii. Şi asta în ciuda asigurărilor reprezentanţilor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) care spuneau că vor încerca să-i convingă pe avocaţii Al Arrab să facă public contractul de privatizare. Până acum nu au reuşit, iar după cum reiese din adresa firmei Boştină şi Asociaţii nici nu o vor face prea curând. În cele două luni de la privatizare, AVAS s-a duelat în adrese cu avocaţii saudiţilor care le promiteau că vor fi de acord cu publicarea contractului. Nu au făcut-o. Apoi AVAS a trecut la ameninţări spunând că dacă nu primesc un răspuns cât mai repede vor considera că cererea lor a fost aprobată tacit şi vor publica pe site-ul instituţiei contractul de privatizare. Jocul de-a şoarecele şi pisica dintre cele două părţi a scos în cele din urmă la iveală adevărata intenţie a saudiţilor: păstrarea secretului asupra contractului. Lucru care nu s-a întâmplat în privatizarea Daewoo cu Ford, tranzacţie mult mai importantă decât vânzarea Electroputere.

Saudiţii ne închid gura „Prin prezenta vă informăm că Al Arrab Contracting Company (...) nu doreşte publicare acestui contract şi consideră că absenţa din textul contractului a unei precizări exprese în acest sens nu alterează caracterul confidenţial al contractului“, se arată în adresa Boştină şi Asociaţii trimisă AVAS luna trecută. Avocaţii spun mai departe că absenţa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 29 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 49 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°