Aproape 100 de săteni de pe Valea Muntelui sunt pregătiţi de evacuare pentru că zăporul de pe Bistriţa începe să se topească.
Liniştea sătenilor din comunele nemţene Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca, aflate în zona cunoscută sub numele de Valea Muntelui, este tulburată de încălzirea vremii, existând pericolul ca imensul pod de gheaţă de pe râul Bistriţa să năvălească peste gospodării.
Autorităţile iau în calcul evacuarea localnicilor care au casele în apropierea albiei, transformată acum într-un munte de gheaţă de 14,9 kilometri lungime şi 5,5 metri înălţime, conform măsurătorilor efectuate ieri.
Acum două zile, blocurile de gheaţă se întindeau 18 kilometri, iar de la temperaturi de -25 de grade Celsius s-a ajuns, ieri, la plus unu. „Luni, le-am cerut primarilor de Borca, Poiana Teiului şi Farcaşa să adopte hotărâri de Consiliu Local referitoare la situaţiile de urgenţă, pe baza cărora să se stabilească gospodăriile care trebuie evacuate în cazul în care apar inundaţii“, ne-a declarat Vasile Şendrea, subprefectul judeţului Neamţ.
„Gheaţa pocneşte întruna“
Subprefectul a precizat că sătenii vor fi evacuaţi şi cu forţa, dacă va fi nevoie. „Informarea respectivelor familii se face pe bază de notificare. După ce vor primi notificările, localnicii vor şti că la primul semnal de alarmă vor trebui să-şi părăsească locuinţele. Nu se acceptă refuzurile“, a mai spus Şendrea.
Sunt în pericol 86 de familii din Farcaşa şi Poiana Teiului, plus câteva sute de animale. Sătenii au trăit clipe de groază în decembrie 1995, dar şi în noaptea de Revelion din 2003, când sute de gospodării au fost inundate şi trei tineri au murit înecaţi sau striviţi de gheţuri.
„Oamenii veghează mai cu seamă noaptea şi tresar la fiecare zgomot pentru că gheaţa pocneşte întruna şi fiind linişte pârâiturile se aud ş