- Cultural - nr. 5 / 9 Ianuarie, 2008 Poemele lui Lazar Ladariu din recenta carte Trecerea raului (Editura Nico, 2007) circumscriu efigia unui poet constient de capacitatea cuvantului poetic de a rosti adevarurile grave si simbolice ale vietii si ale mortii, ale binelui si ale istoriei, ale lucrurilor simple si ale sacralitatii. "Eu stiu acum ca lumina e ultima sansa", scrie poetul, cu convingerea ferma a celui care e constient ca mantuirea omului modern provine din apelul la forta gandului, din recursul la luciditate si la ratiune. Poemele lui Lazar Ladariu din acest volum releva trei dimensiuni ale lirismului: o dimensiune a interioritatii, prin apetenta autorului pentru radiografia propriilor stari de constiinta, o dimensiune a meditatiei grave asupra istoriei si a timpului si, nu in cele din urma, o dimensiune a apropierii de sacralitate, ca mod al fiintei de a se situa intr-un univers care il copleseste cu relieful sau labirintic. Cateva teme esentiale structureaza acest volum: istoria, singuratatea, timpul, moartea, cu avatarurile ei (noaptea, frigul, strainul, cenusa), teme pe care vocea lirica le moduleaza firesc si grav, intr-un stil enuntiativ si sobru, nu lipsit de tonalitati liturgice sau de timbrul solemn al parabolei si alegoriei. Confesiunea capata, in poemele lui Lazar Ladariu, amprenta problematizarii, a interogatiei grave si a meditatiei tulburatoare cu privire la propria conditie, la propria identitate ontologica sau la relatia atat de subtila dintre cel care scrie si cel care citeste ("Plec acum/ si las dupa mine/ toate usile deschise,/ toate zapezile/ sa-mi poarte urmele/ spre casa in care/ singuratatea de ani multi locuieste,/ privind tematoare/ de dupa perdele/ trecerea norilor;// cine o fi, oare, strainul,/ in oglinda cerului/ citindu-mi poemele/ cartii de fata?"). Spatiul poetic pe care si-l asuma Lazar Ladariu in versurile sale, intr-un reg