Preşedintele Băsescu a respins numirea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al justiţiei pentru că "beneficiază" de impresie publică negativă. Printr-o scrisoare adresată premierului, Preşedintele Băsescu a respins numirea Noricăi Nicolai pentru postul de ministru al justiţiei pentru că "beneficiază" de impresie publică negativă.
Printr-o scrisoare adresată premierului, şeful statului respinge candidatura senatorului liberal. Motivul: percepţia publică negativă cu privire la fapte săvârşite anterior de Norica Nicolai nu este de natură să conducă la creşterea încrederii în justiţia din România. Ludovic Orban a anunţat că PNL o susţine în continuare pe Norica Nicolai pentru funcţia de ministru al justiţiei.
Scrisoarea preşedintelui a ajuns la Palatul Victoria, unde va fi analizată de către juriştii guvernului. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Camelia Spătaru, a precizat că şeful statului va primi un răspuns în cursul zilei de astăzi. Primele reacţii europene nu au întârziat să apară. Hannes Swoboda, vicepreşedintele grupului socialist din Parlamentul European, a declarat că imaginea deteriorată a României se datorează certurilor dintre preşedinte şi premier.
Percepţia negativă se datorează nepoatei
"Stimate domnule prim-ministru, prin prezenta vă solicit să renunţaţi la propunerea de numire în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai, deoarece percepţia publică negativă cu privire la fapte anterioare în care doamna Nicolai a fost implicată în calitate de senator nu este de natură să conducă la creşterea încrederii în justiţia din România, nici în rândul populaţiei şi nici în rândul partenerilor noştri externi", se arată în scrisoarea preşedintelui.
"Din păcate, reputaţia doamnei Nicolai a fost ştirbită, după cum cunoaşteţi, de implicarea acesteia în incidentul prin care o rudă a domniei sale a f