Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim a făcut istorie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Gruparea olteană este în grupul celor trei formaţii care au punctaj maxim în cea mai puternică întrecere europeană.

După o absenţă de şapte ani din grupele Ligii Campionilor, Oltchim face istorie în cea mai valoroasă competiţie europeană. Cele cinci runde scurse până acum au însemnat tot atâtea succese pentru elevele lui Gheorghe Tadici, performanţă reuşită numai de alte două echipe: Hypo Viena (Austria), în Grupa C, şi ETO Gyor (Ungaria), în Grupa A. Înainte de ultima etapă, atunci când vâlcencele vor juca la Podgorica, Gheorghe Tadici are o dilemă: să deplaseze în Muntenegru lotul de bază şi să termine cu maximum de victorii sau să le menajeze pe titulare cu riscul unui insucces. Oltchim Râmnicu Vâlcea are al doilea atac din Liga Campionilor, cu 165 de goluri marcate, după campioana Rusiei, Zvezda Zvenigorod (168), şi a treia apărare, cu 131 de goluri primite, după Slagelse (109) şi ETO Gyor (118).

Maier, a doua marcatoare

Extrema chimistă Ramona Maier Farcău este a doua marcatoare a Ligii Campionilor Europeni, cu 48 de goluri marcate în cinci partide, pe primul loc al clasamentului aflându-se unguroaica Timea Toth (Hypo Viena), cu 50 de reuşite. Podimul acestei ierarhii este completat de suedeza Johanna Ahlm (IK Savehof), cu 45 de reuşite. Altă chimistă din topul marcatoarelor este tot o extremă, Adriana Nechita, autoarea a 28 de goluri, ocupând poziţia a 20-a.

Gyor, cel mai bun adversar

În faza grupelor semifinale, Oltchim va întâlni două formaţii care s-au clasat pe locurile secunde ale clasamentelor şi una dintre lidere. Cea mai bună variantă ar fi cu ETO Gyor (prima clasată în Grupa A), Nurnberg (a doua din Grupa B) şi Lada Togliati (a doua în Grupa C). Cel mai perisulos adversar este Zvezda Zvenigorod, echipă care, practic, se confundă cu naţionala Rusiei şi îl are ca antrenor pe selecţionerul Evgheni Trefilov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 2 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 3 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum o ora
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 4 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 58 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 55 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 3 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°