Blow-Up, operatiune prin care un detaliu este marit succesiv, un filmde Michelangelo Antonioni si totodata o invitatie la analiza raporturilor dintre iluzie si realitate intr-o epoca in care tehnica striveste „corola de minuni a lumii“.
Prin Blow-Up, focalizindu-ne succesiv asupra unui detaliu din ce in ce mai bine conturat, dezvrajim lumea. Si daca ceea ce descoperim in urma acestei operatiuni ne-ar ajuta sa cunoastem mai bine, tot ar fi ceva.
Dar ce ramine e doar nesigurata. In filmul cu acest nume, realizat in 1966, Antonioni propunea o parabola a conditiei omului intr-o lumea dominata de facatorii de iluzii. Ce mai ramine din realitate atunci cind majoritatea vietii se desfasoara sub influenta unui ecran, al televizorului sau, mai nou, al calculatorului?
Ca intre timp lucrurile nu au incetat sa se agraveze, pina intr-acolo incit iluzia se transforma prin mestesugita stiinta a comunicarii intr-o forma de realitate, nu mai e un secret. Dar cind vrei sa maresti ima-ginea, in cel mai bun caz, descoperi ca imparatul e gol.
Povestea lui Antonioni era simpla. In Londra anilor ’60, Thomas, un tinar fotograf de succes, tocmai pregatea un album cu cele mai recente fotografii ale sale. Figuri pitoresti, semnificatii sociale implicite, critica politica, tot tacimul. Lipsea insa un reper. Asa ca intr-o dimineata, aflat in apropierea unui incintator parc, are revelatia linistii si incepe sa fotografieze.
Ce poate fi mai contrastant decit linistea naturii contrapusa tensiunilor vietii citadine? In parc, doar un cuplu de indragostiti imbratisati. Deranjata de prezenta sa inoportuna, femeia din parc, Jane, ii cere negativul. Thomas refuza, iar mai tirziu ii ofera o alta pelicula, iar apoi, curios, incepe sa developeze filmul.
Marind imaginea constata ca scena nu era chiar atit de nevinovata. Dintr-un tufis o mi
