Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a confirmat ieri, într-o conferinţă de presă că relaţia sa cu ex-modelul Carla Bruni „este ceva serios“, dar nu a dezvăluit data nunţii. Sursa: ReutersSursa: AFP Foto
1 /.
Nicolas Sarkozy a sugeratieri că se va căsători cuprietena sa, Carla Bruni,în prima discuţie purtatăcu jurnaliştii francezi pe tema relaţiei cu fostul supermodel italian.
Într-o conferinţă de presă dedicatăsubiectelor politice şi economice,Sarkozy s-a văzut nevoit să-şidiscute viaţa personală în faţa apeste 500 de jurnalişti.Sarkozy a fost sincer în privinţaintenţiilor, dezvăluite deja de„Journal de Dimanche“, care aavansat data de 9 februarie pentrucăsătoria celor doi. „Este ceva serios“,a precizat preşedintele, vorbinddespre relaţia cu Bruni. „Darnu «Journal de Dimanche» fixeazădata nunţii. Există chiar şanseserioase să aflaţi abia după ce se vafi întâmplat“, a continuat el.
Şeful statului a subliniat că şi-aafişat relaţia pentru că a dorit sărupă „o tradiţie deplorabilă a ipocrizieişi minciunilor“. Sarkozy arespins şi acuzaţiile de manipularea opiniei publice, precizând că ziarelepot decide pur şi simplu să numai trimită fotoreporteri după el.
CONTRAATAC
Sarkozy şi-a apărat politica externă
Dincolo de relaţia cu Bruni,preşedintele a adoptat un tondefensiv pentru a apăra câtevadintre mişcările sale pe scenapolitică internaţională, ţinte alecriticilor şi dezaprobării publice.
Sarkozy a justificat felicitărileadresate lui Vladimir Putin dupăcâştigarea unor alegeriparlamentare catalogate dreptfraudate, precizând că Franţa arenevoie de cooperarea Rusiei îndosare importante cum ar fiIranul sau criza din Darfur. „Estetotal ridicol să i se reproşeze luiVladimir Putin o alegere încondiţiile în care toţi analiştii suntde acord că este cel mai popularpolitician din Rusia“, a exp