Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosar penal pentru cei sase detinuti care au sapat un tunel pentru a evada din Penitenciarul Focsani

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Cei sase detinuti de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Focsani care au sapat un tunel lung de noua metri s-au ales cu dosar penal, iar zece angajati ai penitenciarului sunt acum cercetati pentru neglijenta in serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX. Dosarul penal intocmit celor sase detinuti care au incercat sa evadeze sapand un tunel a fost trimis, marti, de la Tribunalul Vrancea, la IPJ Vrancea, pentru continuarea cercetarilor. "Dosarul in cauza a primit numar unic la Parchet, iar in aceste zile se va trece la audierea detinutilor implicati. |n principiu, la Penitenciarul Mandresti vor avea loc audierile, pentru ca in penitenciar dispun si de camere speciale", a precizat comisarul-sef Gavril Iacob, adjunctul sefului IPJ Vrancea. Daca judecatorii ii vor gasi vinovati, cei sase detinuti vor primi, la pedepsele pe care le au de ispasit, inca un an de detentie pentru tentativa de evadare. Pe de alta parte, zece angajati ai Penitenciarului de Maxima Siguranta Focsani sunt cercetati pentru neglijenta in serviciu. Directorul Penitenciarului de Maxima Siguranta Focsani, Ionel Cel-Mare, a declarat ca incepe o ancheta interna in care va fi verificata activitatea a zece angajati pentru a se vedea daca si-au indeplinit sarcinile de serviciu sau nu. El a mai precizat ca in Regulament se arata ca gardienii trebuie sa controleze celula de doua ori pe zi, sa faca apelul detinutilor si minimum o data pe saptamana sa faca un control inopinat. "A fost demarata o ancheta interna iar cei care se fac vinovati de aceasta situatie vor fi sanctionati. Daca nu este neglijenta, este cel putin superficialitate in exercitarea atributiunilor de serviciu", a afirmat Ionel Cel-Mare. Sase detinuti de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Focsani, judetul Vrancea, au sapat un tunel lung de noua metri pentru a evada din inchisoare. Scris de: {autor}MFX{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China: Opt morţi şi 17 răniţi în urma unui atac cu cuţitul la o şcoală din estul ţării

Mediafax acum 23 minute
„La ora 18:30, un atac prin înjunghiere a avut loc la Institutul Vocaţional de Arte şi Tehnologie Wuxi din provincia Jiangsu şi s-a soldat cu opt morţi şi 17 răniţi”, a declarat poliţia din oraşul Yixing, unde a avut loc tragedia. Autorităţile au ad

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Turmă de capre, lovită de o mașină pe un drum european, în Neamț. Mai multe animale au murit

HotNews acum 34 minute
Un accident mai puţin obişnuit s-a produs sâmbătă seară pe drumul european 85, în judeţul Neamţ. Un autoturism a intrat în plin într-o turmă de capre care, lăsate nesupravegheate, au ajuns pe şosea. În urma accidentului, şoferul şi pasagerul au scăp

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

GALERIE FOTO Cele mai tari glume după ce România - Kosovo a fost abandonat: „A marcat Alibec”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
, disputat pe Arena Națională, în etapa 5 din Liga Națiunilor, a fost abandonat în prelungirile partidei, la scorul de 0-0. Oaspeții n-au mai ieșit de la cabine, acuzând . Chiar dacă finalul a fost extrem de tensionat, cum era de așteptat, internauț

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 3 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 3 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Grecia: Fostul premier Samaras a fost exclus din partidul conservator aflat la putere

News.ro acum 2 ore
Fostul premier grec şi parlamentar Antonis Samaras a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie din cauza criticilor sale persistente la adresa politicilor guvernului, relatează AP. Samaras, în vârstă de 73 de ani, un naţionalist intran

SUA. McDonald's investeşte 100 de milioane de dolari pentru a readuce clienţii după epidemia de E. coli

Mediafax acum 2 ore
Investiţiile includ 65 de milioane de dolari care vor merge direct către francizele cele mai afectate, a declarat compania. Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor au declarat că ceapa tăiată mărunt de pe hamburgerii Quarter Pounde

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

3°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°