Municipalitatea orădeană a câştigat un proiect de 16 milioane de euro pentru refacerea cetăţii medievale. Sursa: Georgiana Anghel
Oradea va primi 16 milioane de euro finanţare din fondurile structurale puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, pentru reabilitarea cetăţii medievale a oraşului. Un prim contract a fost semnat deja de Primăria Oradea, pentru realizarea studiului de fezabilitate. Fondurile au fost accesate prin intermediul Programului Opera- ţional Regional, axa prioritară nr. 5 - Dezvoltarea Durabilă a Turismului Regional şi Local. Titlul complet al proiectului este „Revitalizarea Cetăţii Oradea în vederea integrării în circuit turistic - Cetatea Oradea Complex Cultural European”.
Opt milioane, prima etapă
Reabilitarea cetăţii se va face în două etape, autorităţile având termene foarte strânse pentru terminarea proiectului, în total şase ani. Municipalitatea orădeană a lucrat la proiectul pentru reabilitarea cetăţii aproape un an de zile iar la sfârşitul anului trecut s-a semnat primul contract. „Am semnat la Bucureşti un contract pe 400.000 euro, nerambursabili, un aconto din proiect, bani necesari pentru realizarea studiului de fezabilitate şi pentru proiectul tehnic de execuţie al primei etape. Aceasta cuprinde opt corpuri de clădire din Cetate”, a declarat Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO).
Prima parte a proiectului înseamnă o finanţare de opt milioane de euro. Banii sunt destinaţi reabilitării a opt corpuri de clădire: Corpul A - Palatul Princiar, în care funcţionează Facultatea de Arte Vizuale, Corpul K - ocupat acum de ateliere auto, Lapidariumul, Corpul L, Corpul G - unde se află atelierul decanului de la Arte Vizuale, Corpul H - fostă brutărie, acum parţial prăbuşită, Corpul M - încăperile îngropate dinspre strada D. Gherea şi Corpul I - al cărui acoperiş a fost re