Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei internationale

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Alegerile primare din New Hampshire, o avanpremiera a alegerilor prezidentiale din Statele Unite, atrag atentia presei internationale de miercuri, monitorizata de Rador, mai ales din cauza cursei extrem de stranse dintre candidatii Partidului Democrat, Hillary Clinton si Barack Obama. Cotidianul american The New York Times considera ca "cei doi aspiranti la candidatura sunt blocati in cursa, desi, dupa infrangerea suferita in statul Iowa, doamna Clinton se afla cu cateva procente inaintea lui Obama". Tot un cotidian american, The Washington Post, consemneaza revenirea spectaculoasa a senatorului republican John McCain, care a castigat scrutinul in detrimentul fostului guvernator de Massachusetts, Mitt Romney. Referinduse la candidatul democrat de culoare, Barack Obama, ziarul polonez Rzeczpospolita titreaza: "Barack Obama este ca o furtuna", notand totodata ca, dupa ce a invins in Iowa, popularitatea lui a crescut foarte mult". Dupa cum era de asteptat, idila presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy cu ex-modelul Carla Bruni continua sa se afle pe prima pagina a ziarelor. Citandu-l pe presedintele francez, cotidianul italian La Stampa titreaza ca "povestea cu Carla e serioasa", dar ca nu Le Journal du Dimanche, cel care a lansat barfa despre eventualul mariaj al celor doi, va fixa data casatoriei". Despre conferinta de presa tinuta ieri de presedintele Sarkozy, ziarul spaniol El Mundo subliniaza ca "la eveniment au fost prezenti peste 600 de jurnalisti din 40 de tari" si ca, "desi maltratat in sondajele de opinie, Sarko a devenit rasfatatul presei de inima". Despre apropiatul turneu al presedintelui american George W. Bush in Orientul Mijlociu, ziarul britanic de limba araba Al-Sharq Al-Awsat afirma ca va fi "cea mai importanta vizita din ultimii 50 de ani", in vreme ce cotidianul francez Le Monde considera ca "venirea lui Bush nu ar urma sa schimbe situatia din zona,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 44 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 28 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 44 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°