Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Mircea Geoană i se pregăteşte "ceva"

Publicat in Adevarul, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Social-democraţii se pregătesc pentru încă o bătălie în partid. Consiliul Naţional al partidului, anunţat la începutul lunii februarie, ar putea da startul unei alte runde de lupte în

Social-democraţii se pregătesc pentru încă o bătălie în partid. Consiliul Naţional al partidului, anunţat la începutul lunii februarie, ar putea da startul unei alte runde de lupte în PSD, în condiţiile în care liderii din teritoriu ar exprima nemulţumiri la adresa lui Mircea Geoană.

Nemulţumirile la adresa lui Geoană s-ar putea transforma în critici agresive la adresa întregii conduceri centrale. Surse din PSD au afirmat că, în perioada următoare, "o să se întâmple ceva", făcând referire la inamicii mai vechi din partid ai lui Geoană: Ion Iliescu şi preşedinţii câtorva filiale.

PSD Argeş dă startul

Filiala PSD Argeş, condusă de Constantin Niculescu, şi-a exprimat deja nemulţumirea faţă de conducerea de la centru. Potrivit agenţiei AmPress, mulţi dintre pesediştii argeşeni pun rezultatul slab al partidului la alegerile europarlamentare pe seama conducerii centrale, care s-ar afla, de aproape trei ani, într-o stare de tensiune accentuată, ca urmare a neînţelegerilor dintre liderii PSD.

Potrivit sursei citate, PSD Argeş speră că la alegerile din 2008 să poată recupera terenul pierdut. Potrivit unor lideri centrali, preşedintele PSD Argeş, Constantin Niculescu, s-ar fi certat cu Nicolae Văcăroiu, figură marcantă a organizaţiei argeşene, fapt ce ar explica atacurile la adresa conducerii centrale. Se pare că Mircea Geoană ar urma să facă un tur naţional şi să discute cu fiecare filială în parte despre rezultatele obţinute la europarlamentare.

Conducerea colectivă ar putea fi realizată

PSD a început anul cu secretarul general, Titus Corlăţean, plecat ca europarlamentar şi fără să aibă stabilit un şef de campanie. Contestatar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 51 minute
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins băut la volan, după ce a produs un accident. El a refuzat să fie testat de droguri

Ziare.com acum 25 minute
Un poliţist de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident, maşina sa intrând într-un şanţ de pe marginea drumului. Poliţistul a refuzat să fie testat în ceea ce priveşte consumul de droguri,

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum o ora
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Peste 100 de copii din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat paste în programul „O masă sănătoasă”

HotNews acum o ora
Cel mai recent bilanț al cazurilor de toxiinfecție alimentară din Mehedinți arată că joi au ajuns la spital 118 persoane. Cei mai mulți pacienți au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Drobeta-Turnu Severin. Persoanele care se simțeau ră

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024

HotNews acum o ora
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinema

Mircea Lucescu a anunţat convocările preliminare pentru meciurile cu Cipru şi Lituania. Noutatea, Vlad Dragomir

News.ro acum 56 minute
Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, miercuri, lista preliminară cu jucători din străinătate pe care îi are în vedere pentru posibila convocare la următoarele două meciuri din Liga Naţiunilor. Pe listă se află 19 fotbalişti care evoluează la club

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 2 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°