Au fost multe ziare americane care au pus revenirea spectaculoasă a lui Hillary Clinton pe seama lacrimilor ei de deznădejde, cele de după ultimele alegeri pierdute în Iowa. Evident, imediat am făcut legătura, ca voi toţi, cu lacrimi celebre pe aici, cele băsesciene. Lacrimile lui Hillary au mobilizat electoratul feminin, au spus comentatorii ( a se vedea o revista a presei buna în slate.com). Nu ştiu ce sex a fost impresionat de lacrimile lui Băsescu, dar sigur nu aş “feminiza” atît de mult interpretarea. Cred că ajungem iar, ca şi în showbiz, la momentul numit umanizare. Loserii atrag, cei care-s prea siguri pe ei pot oricînd să piardă tocmai graţie carismei lor (cum e Obama) sau atotputerniciei lor (cum era Nastase). Dacă femeile sînt mai sensibile la astfel de stimuli nu ştiu… E sigur că există o poftă incredibilă de reacţii umane, în pofida scorţoşeniei politice, în pofida mutrelor veşnic zîmbitoare. Atît de mare încît poate unii au ajuns să le includă în strategii politice disperate. Nu puţini au fost cei care au acuzat că politicienii folosesc lacrimile pe post de combustibil de relansare. Asta e, şi mimată, slăbiciunea umană e de multe ori binevenită.

De ce mint sondajele?

Înainte de alegerile din New Hampshire, sondajele îl dădeau ca învingător sigur pe Obama. Lucrurile n-au stat tocmai aşa, a pierdut la vreo trei procente. Mi s-a părut amuzantă explicaţia mimării “gîndirii progresiste” în rîndul celor intervievaţi în sondaje:

One theory is that voters contacted by pollsters are more likely to say they support a black candidate running against a white candidate out of desire to seem progressive. Social psychologists called this “social desirability” – the urge to act in ways that one believes his or her environment finds appropriate. (Slate)

Cred că în Romania lucrurile se întîmplă şi invers. Se mimează gîndirea conservatoare mai mu