Anul de gratie 2007 ne-a vazut expediati in trei rinduri in fata urnelor: cu ocazia referendumului din 19 mai, a alegerilor de la 25 noiembrie pentru parlamentul Uniunii Europene si pentru a decide plebiscitar daca vrem sau ba sa transformam Romania in primarie, alegindu-ne in mod secret, direct si eventual in doua tururi de scrutin cam tot ce aleseseram pina acum pe liste de partid.
Din ce in ce mai des. Este, deci, timpul unui bilant electoral intermediar. Ce concluzii am putea trage din anul electoral 007?
Mi se pare ca cea mai importanta concluzie ar fi ca socotelile de la palate nu se potrivesc cu cele din tirgul electoral. in ambele ocazii plebiscitare care ne-au fost impuse, initiatorii au dat chix. Si, nu mai putin important, au tras concluzii gresite din insuccesul adversarului. Sa ne aducem aminte ca primul plebiscit fusese initiat de catre parlamentari si ca el urmarea demiterea presedintelui Traian Basescu. Sa ne mai aducem aminte ca, euforizat de insuccesul celor 322, seful statului a reactionat imediat interpretind esecul oponentilor sai drept sprijin pentru politici care nu constituisera nicidecum subiectul plebiscitului. A impus, in consecinta, un alt plebiscit, menit sa produca primenirea clasei politice.
Ca si cum o schimbare in tehnica electorala ar fi in masura sa schimbe continutul unei culturi politice dominate mai degraba de atitudini de „subiect“ decit de atitudini participative. Nicicind nu s-a vazut mai confirmata teoria maioresciana a formelor fara fond. La al doilea referendum, desfasurat in paralel cu europarlamentarele, subiectii au stat frumusel acasa, in masura si mai mare decit au facut-o in cazul scrutinului paralel, ce se desfasura intr-o sala adiacenta.
Nu ca acele alegeri ar fi trezit mare entuziasm. Nici n-aveau cum s-o faca, din moment ce dezinteresul fata de activitatea acestui corp legis
