La inceput de an nou, intreaga lume se delecteaza (sau nu!) cu statistici, clasamente, topuri de tot felul, cu privire la anul care a trecut. La aceasta categorie de „bilant” se inscrie si faimoasa „Lista” intocmita de binecunoscutul critic de moda Mr. Blackwell, care inventariaza cu minutiozitate toate erorile vestimentare comise de vedete in anul care a trecut.
Pentru cei care cunosc listele lui Blackwell, date publicităţii cu rigurozitate de metronom încă din 1960, absenţa cântăreţei-dezastru Britney Spears este şocantă. De ani de zile, vedeta ţine capul listei, cunoscută fiind pasiunea ei pentru „hăinuţe” alandala. Ei bine, anul acesta Mr. Blackwell (care la origine a fost un cunoscut creator de modă, deci ştie ce vorbeşte) s-a hotărât că Britney are nevoie de o pauză, aşa că a lăsat-o în pace, să-şi facă ordine în viaţă. „Cred că nu este corect să fac remarci la ora actuală, în timp ce viaţa sa este atât de întoarsă pe dos. Sper că 2008 va fi un an mai bun pentru ea”, a spus Mr. Blackwell. Cu atât mai bine pentru celelalte starlete, care au cunoscut ascensiuni spectaculoase.
Astfel, Victoria Beckham a reuşit să obţină un binemeritat loc unu pentru fustele extrem de scurte care sunt „mini-monstruozităţi”. Situată pe locul al doilea, Amy Winehouse s-a făcut remarcată pentru „cocul care explodează” şi „bulinele de prost-gust”. Winehouse este urmată de actriţa Mary-Kate Olsen, „o scobitoare bătută de o tornadă”. Pe locul patru este cântăreaţa Fergie, solista trupei Black Eyed Peas, care se face responsabilă de „haos în modă”. În top urmează, în ordine, cea mai recentă „Bond girl”, actriţa de origine franceză Eva Green, star al filmului „Casino Royale” – „haine atât de ţipătoare i-ar da până şi lui James Bond o migrenă!”.
Eva Green este urmată de cântăreţele Kelly Clarkson şi Avril Lavigne („haine cumpărate de la casa de modă Dracu