Atacantul Rapidului, Pierre Boya, a declarat joi, pentru NewsIn, ca patronul echipei, George Copos, nu ar trebui sa il judece pentru incidentele cu politia in care a fost implicat, deoarece nu a facut nimic rau si nici nu are probleme cu alcoolul.
"A zis domnul Copos ca nu mai accepta sa am probleme cu alcoolul a doua oara? Dar cand a fost prima oara? E normal ca el sa dea ultimatumuri, dar ar trebui sa se puna si el in locul meu. E prima oara cand am probleme cu politia. Acest lucru s-a intamplat si pentru ca trebuia sa imi petrec Sarbatorile in Bucuresti, singur la mine in apartament. Am fost si eu sa imi vad un prieten, pentru ca nu sunt obisnuit sa stau singur, iar la intoarcere s-a intamplat ce s-a intamplat", a declarat Pierre Boya.
Declaratia varfului rapidist vine ca urmare a afirmatiilor patronului din Giulesti, George Copos, care a spus ca jucatorul va parasi Rapidul daca va mai avea probleme cu alcoolul. "Boya va primi o amenda corespunzatoare. Mai mult, el va pleca acasa, in tara sa natala, daca va mai avea probleme cu alcoolul. Nu a fost la prima greseala, iar ultima a pus capac", a declarat George Copos.
Referitor la o eventuala amenda pe care ar putea sa o primeasca din partea clubului, Boya a afirmat ca nu a primit niciun telefon din partea oficialilor gruparii de sub Podul Grant: "Nu stiu nimic de vreo amenda pentru ca nimeni de la club nu m-a sunat sa imi spuna ceva. Astept sa ma sune cineva si o sa vad ce o sa se intample".
Fotbalistul rapidist Pierre Boya s-a ales saptamana trecuta cu dosar penal si cu permisul de conducere suspendat, dupa ce a fost surprins de politistii pitesteni conducand sub influenta bauturilor alcoolice. Politistii i-au intocmit camerunezului dosar penal pentru consum de alcool si refuz de recoltare a alcoolemiei. Conform testului, Boya a avut o concentratie a alcoolului in san