Preşedintele Traian Băsescu a sesizat ieri Curtea Constituţională privind o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care prevedea reorganizarea Internelor şi una de modificare a Legii pensiilor militare de stat şi a Statutului cadrelor militare, întrucât nu au avut avizul prealabil al CSAT, după cum o cer legile în vigoare.

Jurnalul Naţional a atenţionat la sfârşitul anului trecut faptul că Guvernul şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, condus de Cristian David (foto), sunt în ilegalitate, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 1317/2007, care prevedea reorganizarea MIRA, nu a avut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Deşi avea un conflict deschis cu CSAT, care îi solicitase remedierea situaţiei, Guvernul a vrut să ne lămurească faptul că actul normativ nu trebuia să fie avizat de Consiliu înainte de adoptare. Mai mult, ministerul aflat sub conducerea lui Cristian David ne-a transmis că hotărârea respectivă n-are aviz, pentru că nici cea dinainte, HG 416/2007, pe care o modifică, n-are aviz. Deci am demonstrat că două acte normative au ocolit cu bună ştiinţă CSAT.
ÎNCĂLCARE. Preşedintele Traian Băsescu a sesizat ieri Curtea Constituţională, referindu-se la un al treilea act normativ. Acesta este, de fapt, actul de origine al ilegalităţilor sesizate de Jurnalul Naţional: Hotărârea de Guvern nr. 416/2007 întărea Ordonanţa de Urgenţă nr. 30/2007, şi ea fără avizul CSAT, ca şi legea de aprobare a ordonanţei. “Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acestor legi printr-o practică neconstituţional