Locatarii cartierului de vile ANL vor deveni săteni, după ce terenul a fost câştigat în instanţă de comuna Mărgineni.
Municipiul Bacău a pierdut un teren de zece hectare, situat în nordul oraşului, la ieşirea spre Piatra Neamţ, în favoarea comunei învecinate, Mărgineni. Pe acel teren se găseşte singurul cartier rezidenţial de vile din oraş, locuinţe ridicate de ANL. Terenul a fost revendicat de Primăria Mărgineni în 2004, când a fost deschis şi un proces pentru obţinerea terenului pe motiv că, în trecut, acesta fusese islazul comunei.
Patru ani de procese
După patru ani în care dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe, Judecă toria Bacău a emis o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care cele zece hectare au intrat în posesia localităţii Mărgineni.
„Suntem proprietarii terenului dinainte de colectivizare, din 1921, şi lam deţinut până în 1949, aşa cum arată şi documentele aflate la Arhivele Na- ţionale. În 1991 ni s-a retrocedat terenul, în baza Legii 18, dar în 2000 ni l-au luat prin decizie de prefect. Avem acte care atestă că locuitorii care au trăit odinioară acolo, în zona Plochiş sau Plopiş, cum este cunoscută în actele foarte vechi, au plătit comunei noastre taxa de păşunat“, ne-a declarat Elena Mogoş, secretarul din Mărgineri.
„Hotărârea instanţei este ilegală“
Autorităţile din Bacău contestă decizia. „Din punctul de vedere al Prefecturii, hotărârea instanţei este ilegală deoarece, în primul rând, s-au produs modifică ri în regimul juridic al terenului, nu mai este islaz, ci cartier ANL, iar prin hotărârea instanţei i se dă comunei islazul“, a declarat Carmen Cioltan, purtă- torul de cuvânt al Prefecturii Bacău. Şi reprezentanţii Primăriei Bacău contestă sentinţa.
„Terenul este în proprietatea municipiului Bacău, nu a fost niciodată în cea a Mărgineniului. Au