Îmi place repausul ăsta din preajma Sărbătorilor de iarnă. Poţi să leneveşti niţel. Să zaci. Să trândăveşti. Să te tolăneşti în vârful patului, cu o cană de ceai şi nişte prăjituri...
Îmi place repausul ăsta din preajma Sărbătorilor de iarnă. Poţi să leneveşti niţel. Să zaci. Să trândăveşti. Să te tolăneşti în vârful patului, cu o cană de ceai şi nişte prăjituri, să le savurezi în faţa televizorului, urmărind, evident, o emisiune de substanţă slabă, să te mânjeşti de ciocolată şi să-ţi lingi nonşalant degetele. Eticheta o piteşti bine în dulapul cu haine de serviciu şi te camuflezi în pijamalele în care îţi dai voie să miroşi a somn.
D-ALE IUBIRII. Plictisită la un moment dat de-atâtea emisiuni menite să-mi amorţească judecata, dau să caut cursurile de vânzări şi negociere pe care mi le-a adus soţul cândva şi pe care mă ţin să le citesc de pe-atunci. Cam de la jumătatea anului trecut, ca să fiu mai exactă. Adică, zic, hai să-ncep să fac acum ce n-am apucat, de pildă, anul trecut. Numai că ale naibii cursuri erau pesemne şi ele în vacanţă şi-şi lingeau degetele, puse undeva “bine”. Următoarea tipăritură pe care pun mâna se numeşte, ca să vezi, “Cele cinci limbaje ale iubirii”. A lui Gary Chapman. Surprinzător sau nu, la 2 ianurie nu găsesc în casă altceva de citit decât d-ale iubirii. De unde mă autosugestionez că, evident, aceste subiecte mă urmăresc ele pe mine, nu eu pe ele (ignorăm aici că cealaltă carte disponibilă era parte a colecţiei “Ghidul idiotului perfect”).
INTRODUCERE. Aşa încât am decis să vă împărtăşesc din primele impresii ale călătoriei mele în lumea lingvisticii iubirii. Care, pentru moment, s-a oprit la pagina 32, unde am făcut popas. Chiar înainte de intrarea în primul capitol, că până acolo fusese, pare-se, numai introducerea în atmosferă. Am aflat că în fiecare din noi există un “rezervor al iubiri
