- Editorial - nr. 6 / 10 Ianuarie, 2008 Primul an al aderarii noastre la Uniunea Europeana, 2007, s-a incheiat cu un esec. Influenta noului context asupra dezvoltarii economice si structurale a tarii a atins cota zero. Ne-am gospodarit atat de prost resursele, incat am dat cat am primit, desi ne stateau la dispozitie sume exorbitante, pentru adjudecarea si cheltuirea carora se cerea un efort minim. In consecinta, si binefacerile ce ne-ar fi asteptat o data cu trecerea acestui prag s-au subtiat considerabil. In afara desfiintarii vizelor la trecerea granitei si cateva imbunatatiri la starea drumurilor principale, voiajul in voie al demnitarilor nostri de toate rangurile prin capitalele Europei, dar si ale lumii, nu credem ca ar mai putea enumera cineva niste avantaje mai consistente. Vina pentru aceasta lipsa aproape totala de productivitate in urma alipirii noastre continentale este numai si numai a conducerii acestei tari, careia, odata cu pasirea pragului Europei civilizate, nu i-a trecut nici prin cap sa valorifice inzecit avantajele si mai ales banii pusi la dispozitie de catre Comunitatea Europeana, pentru dezvoltare si modernizare, pentru schimbarile structurale, pentru perfectionarea institutiilor democratice si ale statului de drept. Asa se face ca bilantul pe 2007, la capitolul aderare, are soldul zero. Pentru a vedea nimicnicia celor care astazi ne conduc, este bine de amintit, eforturile deosebite pe care le-au facut in anii '70 comunistii lui Ceausescu (oameni de linia intai, de altfel) care, beneficiind de o conjunctura politica internationala favorabila, in urma atitudinii noastre fata de evenimentele din Cehoslovacia, au valorificat la maxim, si din punct de vedere economic, portile tolerantei care ni s-au deschis atunci, intrand mai ales in gratiile americanilor. Ca urmare, acceptata in 1972 in Fondul Monetar International, Romania a putut accesa, ca