Sa convenim ca jocul intitulat Top Ten 2007 difera de editiile sale precedente. Printre altele, prin miscarile titlurilor romanesti in dansul respectiv. Daca in 2005 si 2006 era inca o surpriza insasi prezenta productiilor autohtone printre primele zece pelicule ale mapamondului distribuite in tara (unele clasamente omiteau Moartea domnului Lazarescu sau A fost sau n-a fost?), in 2007 „problema“ incepe de la primul loc din top. Iar daca in primavara era firesc discutabil (dar nediscutat prea explicit) palmaresul de la Cannes (cu stiuta, aproape neverosimila, mocnit contrarianta Palme d’Or), daca si la TIFF-ul de la Cluj s-a putut opta in 2007 pentru alta productie romaneasca, ornata cu mai multe stelute decit preferata juriului cannez, jocul devine acum acut problematic.

Diversitatea uneori contrarianta de optiuni e manifesta, cu provocari inedite pentru critica de film (in topurile de sfirsit de an ale altor publicatii se oscila intre extreme: fie din nou nici un titlu romanesc in selectie, fie doua titluri din primele trei arondate partizan). incercam acum ceea ce am aminat dupa Cannes 60 si dupa TIFF 6: fructificarea acestei diversitati, fie si prin foarte succinte asertiuni critice, mai edificatoare totusi si mai fertile decit orice palmares sau top. Nu ne limitam la a selecta si ierarhiza zece titluri (din totalul celor peste 170 de filme agreate de distribuitorii locali in 2007), dar nici nu recurgem la vreun chestionar numerotat, limitativ. Raspundem, la alegere, in minitexte sau subtexte, la intrebarea daca sau in ce masura listele personale implica acceptii diferite a ceea ce intelegem prin cinema, daca se produce un balans intre categorii precum filmul de autor european – filmele de gen spectaculare preponderent americane, dar nu ne descurajam nici cu intrebari fara raspuns.

Nu excludem ipoteza pulverizarii judecatilor axiologice