Sase organizatii ale societatii civile propun organelor statului introducerea unui randament minim anual garantat al pensiilor private obligatorii (pilonul II), egal cu rata anuala a inflatiei, acoperirea garantiei urmand sa cada in special in sarcina administratorilor.
"Inaintam propunerea introducerii unui randament minim anual garantat al pensiilor din pilonul II, egal cu rata anuala a inflatiei. Acoperirea acestei garantii trebuie sa cada in sarcina administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii", se arata intr-o scrisoare transmisa de o coalitie de organizatii ale societatii civile, formata din Grupul de Economie Aplicata (GEA), Societatea Academica din Romania, Academia de Advocacy, Confederatia Patronala a Industriilor, Serviciilor si Comertului, Blocul National Sindical si Cartel Alfa.
Scrisoarea este adresata presedintelui Romaniei, primului ministru, presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, presedintilor partidelor parlamentare, guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si presedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
"Investitiile fondurilor de pensii se fac pe perioade foarte lungi de timp, astfel incat ele sa acopere si perioadele economice mai putin bune. Impunerea unui randament minim anual la nivelul ratei inflatiei va schimba de o maniera dramatica politica de investitii a administratorilor, acestia orientand investitiile catre instrumente pe termen scurt, numai spre categoria instrumentelor cu venit fix, care le vor garanta administratorilor obtinerea acelui randament minim egal cu rata inflatiei", ne-a spus Radu Vasilescu, director general al ING Fond de Pensii.
Vasilescu crede ca, per ansamblu, randamentul fondului de pensii va ramane doar la acest nivel al inflatiei, vaduvind participantii de castigurile de care ar fi putut beneficia pe termen lung, prin realiz