Presedintele Romaniei a trimis spre reexaminare, pe parcursul lui 2007, 29 de legi care i-au venit la promulgare. 28 dintre acestea le-a retrimis personal, iar una a fost intoarsa de Nicolae Vacaroiu (initiativa ii apartinea tot lui Basescu - n.a.), in perioada in care a fost presedinte interimar al tarii. Practic, in 2007 s-a inregistrat recordul cererilor de reexaminare, in anii trecuti numarul legilor intoarse la Parlament fiind mult mai mic. Dintre cele 29 de cereri de reexaminare, 18 au trecut prin Parlament, iar celelalte se afla in proceduri. Senatorii si deputatii i-au dat dreptate sefului statului in cazul a opt legi si au respins obiectiile la celelalte zece.
Anul trecut, prima solicitare de reexaminare a venit de la Palatul Cotroceni pe 12 ianuarie. Seful statului a avut obiectii privind o lege care modifica unele reglementari in ceea ce priveste referendumul. Cererea presedintelui nu a avut succes, Parlamentul respingindu-i obiectiile. Pe 6 noiembrie 2007, seful statului a cerut reexaminare si pe o alta lege ce modifica Legea referendumului. La ora actuala, cererea de reexaminare se afla in proceduri parlamentare.
Acest caz al atacarii unor legi diferite, dar care modifica reglementari similare, nu este singular. Tot pe 6 noiembrie, Traian Basescu a cerut reexaminare pentru doua legi care au aprobat ordonante de urgenta in legatura cu euroalegerile. Ambele se afla in proceduri parlamentare, iar deputatul PSD Victor Ponta sustinea ieri ca „deja cererile de reexaminare sint caduce”, deoarece ordonantele nu mai au obiect de activitate.
Cea mai cunoscuta lege pentru care seful statului a cerut reexaminare este „legea berii”, care acorda unele facilitati unor mici producatori. Seful statului a cerut modificarea legii pentru ca - deloc intimplator - unii dintre parlamentarii care au initiat-o au interese in industria berii. Pe