Naraţiune rudimentarî, naraţiune rafinatî

Povestirea lui Ionuţ Chiva - Meschinărie - , scrisă la persoana întâi şi, din când în când, la a doua (dar tot cu sens de persoana întâi), cuprinde tribulaţiile amoroase ale unui tânăr care o urmăreşte pe o oarecare Ema şi o posedă într-un WC, pentru ca ulterior să se mai acupleze de câteva ori cu ea (pe malul unui lac, într-o maşină etc.). Istoria se termină prost pentru că Ema are un logodnic care îl bate pe intrus, ajutat de... femeie. Infantilismul întregii invenţii epice, stilul şleampăt, reprezentarea simplistă (ca o "pompare"!) a actului sexual îl descalifică pe autor. Unele pasaje par desprinse din naraţiunile rudimentare publicate în revistele porno: "Trăgând-o de păr ai forţat-o să se lase mai pe spate pe capotă şi ea s-a sprijinit în coate şi şi-a desfăcut picioarele mai mult. I-ai băgat un deget, apoi l-ai scos şi ai întins zeama obţinută. Părul de acolo era lins şi cumva aspru. Avea un clitoris mândru."

Un text scris bine, de la primul până la ultimul cuvânt, este acela al lui Marius Chivu, Amfiteatrul la amiază. Autorul îl aduce în prim-plan pe un tânăr seminarist de franceză care, aşezat la catedră, într-un amfiteatru, le supraveghează pe studentele absorbite de scrierea unei lucrări (trebuie să opteze între două personaje ale lui Racine, Andromaca şi Hermiona, şi să-şi explice preferinţa). Seminaristul le priveşte pătrunzător şi încearcă să ghicească, în sinea lui, ce va scrie fiecare dintre ele. Este o ocazie de a le portretiza (iar portretele, realizate cu fineţe şi cu o jubilaţie de competent spectator al comediei existenţei, sunt admirabile). La un moment dat privirea omului de la catedră cade asupra unei fete roşcate, cu dreadlock, care îl tulbură. În timp ce ea stă aplecată asupra lucrării, bărbatul îşi imaginează că o mângâie şi o sărută: "Îşi trecu în fugă buzele peste colecţia de cercei şi