Sînt multe şi amestecate gîndurile cu care deschizi o revistă aproape mai bătrînă decît veacul. Mai ales cînd e bătrîna doamnă par excellence, Viaţa Romînească. Din ele lipseşte, în chip ciudat, bănuiala că literatura de raft (primul, al doilea, capriciile vremii...) a fost odată foileton, şi că bunii autori ai unei istorii pe care-ai moştenit-o erau sîrguincioşi şi, poate, sfioşi contributori la gazetă. Măcar pentru a te convinge de totala ei potrivire cu vremea modernismului în facere, şi merită răsfoirea unui număr la întîmplare, din colecţia descompletată şi roasă de nefolosinţă a unui anticariat oarecare.
Pe coperta nu mai groasă decît o foaie obişnuită, păstrînd sobrietatea roş-neagră a presei dintre războaie - cel mai probabil neimpusă, cum ne putem grăbi să credem, de o dificultate tehnică, găsim "1925. Anul XVII", pauză cît fruntea foii, "Ianuar No. 1". Singurul indiciu, fiindcă, altminteri, nimic din cuprinsul înşirat la vedere nu trădează început de an şi neaşezare. Pe aceeaşi copertă încape adresa ieşeană a redacţiei, şi precizări administrative: apare lunar cu cel puţin 160 de pagini, iar abonamentul în leii noştri de azi ar preţui aproape cît atunci. Şi - se putea? - nelipsita greşeală de tipar: Nmărul 30 lei. Cam scump...
Deschizînd revista, un portret. Nu de scriitor, ci de ins dintr-o reclamă la... Vital Syrup. Care promite înapoi vigoarea tinereţii. La sfîrşitul calupului publicitar (sic!) Testa ia durerea de cap. Literatura care le urmează poate, dacă-şi pune ambiţia, şi una şi alta.
Începe d-l Teodoreanu, cu Hotarul nestatornic, episodul, al venirii lui Herr Direktor, cu misterele lui occidentale, în care se vorbeşte mult şi se coc destule vrăji. Andrei Oţetea scrie un studiu despre teatrul lui Pirandello, genul de material "de mijloc", pe care, însă, formatul Vieţii Romîneşti nu-l îngăduie. Întoarcerea la proză, dintr-un cicl
