Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Braşov, ca în Paris sau Londra

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 11 ianuarie 2008 ·

Din această primăvară, turiştii care vor vizita Braşovul vor avea la dispoziţie un autobuz supraetajat cu care se vor plimba pe diverse trasee care vor fi puse la punct de Consiliul Judeţean şi firma controlată de judeţ, Consilprest. „Va fi o afacere - turiştilor li se vor prezenta atracţiile turistice în patru limbi de circulaţie internaţională, ca în capitalele Angliei sau Franţei”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Instituţia a achitat 1,1 milioane de lei pentru autobuzul cumpărat din Franţa, urmând să fie înmatriculat în perioada imediat următoare, astfel încât primele curse să fie făcute chiar de la 1 martie. Autovehiculul de agrement are 80 de locuri şi este asemănător cu cele care circulă în Londra sau Paris. „Mai trebuie doar să îl înmatriculăm şi acum lucrăm la traseul pe care îl va urma autobuzul şi la prezentările în patru limbi. În două - trei săptămâni vom finaliza totul şi sperăm ca pe 1 martie să putem face prima cursă”, a declarat preşedintele CJ. El a ţinut ieri să le răspundă ieri şi celor care au lansat speculaţiile potrivit cărora autobuzul cu etaj nu ar încăpea pe sub Poarta Schei. „Unii spun că autobuzul nu încape pe Poarta Schei. Încape, dar nu cred că va avea traseul pe acolo. Dar dacă va fi nevoie să treacă pe acolo, o să treacă. Nici pe Strada Sforii nu încape, de exemplu. Ar fi absolut imposibil asta”, a adăugat Căncescu.

Autobuzul, care este primul de acest gen achiziţionat în România, va urma un circuit în zona veche a oraşului, la principalele obiective turistice. De altfel, conducerea CJ Braşov intenţionează să achiziţioneze şi un al doilea autobuz de acest gen, dar mai întâi se aşteaptă să se vadă dacă acest proiect va fi profitabil pentru oraş. Din această primăvară, turiştii care vor vizita Braşovul vor avea la dispoziţie un autobuz supraetajat cu care se vor plimba pe diverse trasee ca

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°