E un castel în care nu mai pot intra.

La porţi paingii au ţesut zăvoare

Mai tari decît e ferăria grea.

şi înăuntru zac pe coridoare

Preşuri de aur fără urma ta

Care s-a şters de-atîta-ndepărtare.

şi doar a fost lăcaş ferit cîndva

De oameni, pentr-o dragoste ce doare

şi-acum în spaima sufletelor noastre,

Dar nu mai ştim să poposim în el

Spre zori de zi cu păpădii albastre

Suflate de un înger, din crenel...

E un castel în care nu mai pot intra.

La porţi paingii au ţesut zăvoare

Mai tari decît e ferăria grea.

şi înăuntru zac pe coridoare

Preşuri de aur fără urma ta

Care s-a şters de-atîta-ndepărtare.

şi doar a fost lăcaş ferit cîndva

De oameni, pentr-o dragoste ce doare

şi-acum în spaima sufletelor noastre,

Dar nu mai ştim să poposim în el

Spre zori de zi cu păpădii albastre

Suflate de un înger, din crenel...