Recent intrată în famila Kanal D, Silvia Ioniţă este cea care, începând cu luna ianuarie, va prezenta noua emisiune de ştiri matinale a postului. După o bună bucată de vreme în care s-a ocupat, la Antena 3, de mondenităţi, Silvia a revenit la prima ei dragoste: jurnalele informative.
În fiecare dimineaţă, de la ora 7.30, va fi prezentă la pupitrul de ştiri, pentru a aduce telespectatorilor noutăţile zilei. Timp de o oră, la Kanal D veti afla elementele esenţiale ale zilei care tocmai începe. Formatul jurnalului presupune atât ştiri din domeniul social, politic şi economic, precum şi informatii utile privind starea drumurilor, modificarile traseelor RATB, amplasarea radarelor şi evenimentele importante ale zilei.
Despre a noua postură în care se află, Silvia Ioniţă declară: „Îmi place să prezint ştirile, pentru că, din punctul meu de vedere, jurnalele sunt printre cele mai importante emisiuni ale unui post de televiziune. Faptul că prezint ştirile la o oră atât de matinală nu este un lucru foarte simplu, însă cred că o să mă acomodez repede cu ritmul de lucru. Vreau să fiu parte cât mai activă în acest proces, mai ales că nu sunt doar prezentator, ci şi editor”. (D.P.)
Recent intrată în famila Kanal D, Silvia Ioniţă este cea care, începând cu luna ianuarie, va prezenta noua emisiune de ştiri matinale a postului. După o bună bucată de vreme în care s-a ocupat, la Antena 3, de mondenităţi, Silvia a revenit la prima ei dragoste: jurnalele informative.
În fiecare dimineaţă, de la ora 7.30, va fi prezentă la pupitrul de ştiri, pentru a aduce telespectatorilor noutăţile zilei. Timp de o oră, la Kanal D veti afla elementele esenţiale ale zilei care tocmai începe. Formatul jurnalului presupune atât ştiri din domeniul social, politic şi economic, precum şi informatii utile privind starea drumurilor, modificarile traseelor RATB, amplasarea radarelor şi