Sa consideri Statia Spatiala Internationala un mic oras cosmic este, fara indoiala, exagerat, desi structura ei complicata a tot adaugat module presurizate nucleului mai modest de la care s-a pornit in aceasta temerara lucrare de arhitectura locuibila ce orbiteaza in jurul Pamantului. Pe de alta parte, obiectivul a fost destul de des abordat dupa anul 2000, cand si-a inceput aventura cosmica: peste 150 de persoane, intre care cei din echipajele permanente si mult mai numerosi din categoria vizitatorilor efemeri, asa-numitii (in gluma, fireste) "taximetristi", sau pur si simplu turisti.
La bordul statiei au avut loc chiar si evenimente mondene, bunaoara o casatorie a cosmonautului Iuri Malencenko, seful expeditiei cu numarul 7, si Ekaterina Dmitrievna, care, e adevarat, isi punea in acel moment pirostriile in Texas, la mare distanta de logodnic.
Pe turism s-au specializat misiunile rusesti: pentru o taxa de 20 de milioane de dolari, acestea, cum am mai vazut, ar fi dispuse sa duca la baza cosmica pe oricine. Dar chiar si selectul nucleu al rezidentilor "permanenti" - in sensul ca locuirea fiecaruia dintre ei pe orbita dureaza sase luni - s-a largit si s-a diversificat sub aspectul natiunilor reprezentate. De la doar doi-trei oameni, cat suporta statia in primii ani de existenta, misiunile anilor 2007-2010 tind sa urce numarul tehnicienilor lasati in spatiul extraterestru la cinci sau chiar mai multi. In ce priveste popoarele cu acces la bord: misiunile initiale era normal sa fie alcatuite din cate un rus si unul-doi americani, ca reprezentanti ai principalelor forte de transport in spatiul cosmic. Prima lansare in proiect s-a produs cu o racheta "Soiuz". Dupa accidentul dezastruos al navetei "Columbia", in 2003, greul a ramas o vreme tot pe navele lansate de pe cosmodromul Baikonur, pana sa-si revina americanii din soc si sa reia, in alte conditi
