Cu puţine zile înaintea Crăciunului, în 22 decembrie, s-a stins din viaţă Julien Gracq, ultimul mare senior al literelor franceze. Sau "ultimul clasic, unul dintre autorii cei mai secreţi şi mai renumiţi ai literaturii franceze", cum este caracterizat în numărul din iunie 2007 al prestigioasei reviste "Le Magazine Littéraire" care îi este dedicat, într-un demers parcă premonitoriu în cazul acestui scriitor atât de ostil oricărui "vedetism".
Pe adevăratul său nume Louis Poirier, s-a născut în 1910 în mica localitate din Anjou, Saint-Florent-le-Vieil, într-o casă de pe malul Loirei care aparţinuse bunicului său. În această casă se va retrage definitiv spre sfârşitul vieţii care tot acolo i se va curma. Profesor de geografie şi istorie în diferite licee franceze, oroarea de "mondenitate" îl va face să respingă orice elogii sau gesturi de apreciere şi, cum declară în Literatură pentru stomac (1950) - adevărat manifest literar - să denunţe cu vehemenţă expunerea scriitorilor ca nişte "animale de bâlci" atraşi de "farsa premiilor". Coerent cu acest mod de a vedea, Julien Gracq a refuzat, în 1951, Premiul Goncourt ce i se decernase pentru capodopera sa, }ărmul Sirtelor. Franţa îi va aduce totuşi un binemeritat omagiu pe care nu a avut cum să-l respingă: onoarea de a fi unul dintre foarte rarii scriitori în viaţă incluşi cu "Opere complete" în celebra Bibliotheque de la Pléiade (vol.I, 1989; vol.II, 1995).
Opera sa cuprinde romane şi nuvele ( La Castelul din Argol - 1937, }ărmul Sirtelor - 1951, deja menţionat şi recent reeditat de Editura Art în excepţionala traducere a lui Gellu Naum; Un frumos tenebros - 1945, Un balcon în pădure - 1958, ambele apărute în traducerea subsemnatei în condiţiile ultramodeste ale începutului anilor 90; Peninsula - 1970, alcătuită din trei nuvele lungi), eseuri şi călătorii (Apele înguste - 1976, Forma unui oraş - 1985), poeme în
