Cand am acceptat sa preiau rubrica in care Lucian Dan Teodorovici publica numar de numar tablete de cea mai buna calitate, cu observatii fine si schepsis moral, in maniera-i cunoscuta, stiam ca pornesc din start cu un handicap teribil.
Eu proza n-am scris niciodata, decat poate numai ca monsieur Jourdain, burghezul lui Moliere. Nu-mi ramanea, atunci, decat sa recurg la un truc rezonabil, in speranta de a nu face figura chiar proasta. Mai ales ca nici sarcina cinstita de a prezenta evenimentele culturale din urbea moldava la modul impersonal, ca un reporter oarecare, nu-mi prea era pe plac. Stirile circula oricum, mi-am zis, la ce bun sa irosesc pretiosul spatiu tipografic cu informatii futile, peste care lumea trece aproape totdeauna grabit, cu un ochi distrat? Si apoi, cati dintre cititorii acestei publicatii, interesati de mersul finantelor, vor deschide suplimentul duminical (daca nu ma insala memoria, Hasek aducea multa veselie intr-o foaie similara de pe vremea sa) cu gandul de a vedea ce manifestari au mai avut loc in orasul de pe malul Bahluiului?
Asa se face ca m-am trezit vorbind despre un altfel de Iasi decat acela prezentat conventional in pliante. Ma consoleaza doar gandul ca voi putea compensa cumva carenta documentatiei, ca sa nu amintesc iar de putinatatea talentului (uf!), prin bogatia detaliilor despre niste locuri si oameni peste care nu s-a pus de tot praful. Iar despre Iasi inca nu se cunosc multe lucruri...
Incepusem sa evoc in episodul trecut farmecul de ieri si de azi al strazii Lapusneanu, dar m-am lasat amagit de vraja actualitatii si n-am mai apucat sa spun mare lucru. Ei bine, ca sa nu-mi treaca iar prin gand ideea de a merge la teatru (dinspre Capitala nu vine deocamdata nici un pericol!), ma plasez confortabil in fata aceluiasi diplomat servit la Tuffli data trecuta si privesc pe fereastra vestitei cofetarii la
