După ce şi-au petrecut noaptea dintre ani la serviciu, Andra şi Cătălin Măruţă au ales sa-şi petreacă vacanţa de iarnă la multe grade celsius. „Egiptul era un vis mai vechi de-al nostru, recunoaşte prezentatorul emisiunii Happy Hour, erau lucruri foarte interesante pe care le ştiam de la prieteni sau de la televizor”. Andra şi Măruţă au stat în staţiunea Hurghada, însă au vizitat cele mai renumite locuri din Egipt: capitala Cairo, unde, după cum s-a convins şi Măruţă, „este un adevărat haos, în care nimeni nu respectă regulile de circulaţie”, Valea Regilor şi piramidele.
„Pe lângă aceste locuri renumite, care sunt mereu asaltate de turişti, foarte interesnată mi s-a părut vizita într-un sat de beduini, construit în scopuri turistice”, povesteşte Cătălin. „Am plecat într-un safari în deşert, cu atv-urile, să vedem cum trăiesc beduinii, am mâncat pâine făcută de ei, am fumat narghilea şi am văzut cum se fac covoarele”. La fel de interesantă a fost şi vizita într-o fabrică de alabastru, în apropiere de Valea Regilor, unde Andra şi Măruţă au putut vedea cum se fabrică vasele localnicilor. „Apoi ne-am hotărât să facem scufundări cu submarinul, în Marea Roşie, pentru că nişte prieteni ne povestiseră că se pot vedea corali incredibil de frumoşi”, a mai spus Măruţă.
La capitolul întâmplări amuzante, vedeta Pro Tv povesteşte: „Eram în Cairo, seara, şi vroiam să cumpărăm porumb fiert. Numai că nu aveam deloc lire egiptene la noi, aşa că am intrat în cel mai apropiat magazin şi l-am rugat pe un localnic să ne schimbe nişte bani. După ce m-a sfătuit să merg la bancă, i-am zis că fiind o zi specială - era Crăciunul, pe rit vechi - trebuie să fie mai bun. A fost atât de amuzat, încât ne-a făcut el cinste cu câte o porţie de porumb”, îşi aminteşte Măruţă.
Iar într-un magazin de suveniruri, prezentatorul Happy Hour a negociat „la sânge” un obiect pe care negusto