Sir Edmund Hillary, primul om care a cucerit Everestul, cel mai înalt munte de pe continentele lumii, a decedat la vârsta de 88 de ani, a anunţat, ieri, premierul neozeelandez Helen Clark. Hillary a murit în urma unei crize cardiace la un spital din Auckland. Starea sănătăţii sale se agravase în ultimii ani. „Sir Ed se caracteriza ca fiind un neo-zeelandez simplu, cu calităţi modeste. În realitate însă, el a fost un colos, un erou” - a precizat premierul neo-zeelandez, într-un comunicat, citat de Rompres.
Alpinistul neozeelandez a reuşit să urce primul pe vârful înalt de 8.849 m din munţii Himalaya în 29 mai 1953, fiind urmat imediat de şerpaşul nepalez Tensing Norgay. Cei doi făceau parte dintr-o expediţie britanică şi au cucerit muntele după ce au petrecut o noapte dificilă, la o înălţime de aproape 8500 de metri. Ştirea cu privire la realizarea lor a făcut înconjurul lumii în data de 2 iunie 1953, ziua încoronării reginei Elisabeta a II-a, astfel încât britanicii au considerat-o drept un semn bun pentru viitorul ţării lor.
În acelaşi an, Hillary a fost făcut cavaler de către regină. Norgay, pentru că nu era cetăţean al unei ţări din Commonwealth, a primit Medalia Imperiului Britanic. Ulterior, Edmund Hillary şi-a consacrat o mare parte din viaţă desfăşurând acţiuni umanitare prin fundaţia sa pentru populaţia din regiunea munţilor Himalaya. El a construit numeroase şcoli şi spitale pentru localnici şi a declarat că aceasta şi nu cucerirea Everestului a fost cea mai mare realizare a vieţii sale. (M.T.)
Sir Edmund Hillary, primul om care a cucerit Everestul, cel mai înalt munte de pe continentele lumii, a decedat la vârsta de 88 de ani, a anunţat, ieri, premierul neozeelandez Helen Clark. Hillary a murit în urma unei crize cardiace la un spital din Auckland. Starea sănătăţii sale se agravase în ultimii ani. „Sir Ed se caracteriza ca fiind un neo-