Se apreciaza ca multi vorbitori cunosc, in sensul cunoasterii de dictionar, cateva sute de cuvinte, dar folosesc cam dublul acestora, aproape corect, in context. Cei mai multi pot folosi corect cuvantul intr-un anume context fara sa stie ce inseamna el exact. Cand e vorba de expresii, ziceri ori proverbe, lucrurile stau si mai rau. Asadar, stim destul de putine cuvinte. Si vom sti si mai putine daca vom merge in acest ritm. Tendinta, fireasca in limbaj, de simplificare si de crestere a rapiditatii discursului este, in zilele noastre, amplificata de tehnologia moderna, telefoanele cu SMS-urile lor si computerele cu inevitabilele e-mail-uri, dar si de imprumuturile cu ghiotura, mai ales din engleza americana.
Poate nici nu ar trebui sa ne speriem prea tare de aceasta tendinta a limbii. Patrunderea accelerata a unor noi realitati forteaza limba la adoptari rapide din alte limbi, urmand ca, printr-un proces indelungat, sa faca selectia si apoi adaptarea.
Astfel de momente au mai existat in istoria noastra. Si limba romana a iesit primenita, moderna, nealterata si imbogatita.
Semnalele de alarma sunt insa totdeauna bine venite. Si e bine cand ele nu se rezuma la lamentari, ci provoaca actiuni practice, precum cea intreprinsa de Ioan Adam in Povestea vorbelor, Editura Paralela 45, 2007.
Inclinat mai degraba spre studiu, spre cercetare, criticului ii reuseste de minune acest tip de scriere si de scriitura. Mizele lui Ioan Adam nu sunt mereu mari, ci temeinice. Si-a risipit multi ani prin biblioteci pe urmele lui Duiliu Zamfirescu, intocmind editia critica, a cumpanit bine si indelung atunci cand a facut cronica literara, a practicat si practica un jurnalism cultural de nuanta, cautand mai degraba o idee in textul despre care scrie, iar atunci cand ea este doar intrezarita, Ioan Adam se joaca de-a posibilitatea de a fi.
Om cultivat, tr
