La cei şaptezeci şi şapte de ani ai săi, scriitorul Edgar Lawrence Doctorow (evreu rus la origine, imigrant american la a doua generaţie, crescut în Bronx - New York şi devenit o figură a literaturii internaţionale încă de acum trei decenii) continuă să surprindă opinia publică de peste Ocean cu prospeţimea textelor sale (din 2000, cînd i-a apărut un ultim roman, The City of God, prozatorul pare să se fi profilat pe eseuri!). În anul 2004, într-un discurs de deschidere a cursurilor universitare, a criticat, în termeni raţionali, dar fermi, politica externă a preşedintelui George W. Bush, stîrnind valuri de simpatie în rîndurile intelectualităţii democrate. Are o perspectivă articulată asupra unui model social şi politic de urmat, neezitînd nici o clipă în expunerea limpede a propriilor idei. Faptul nu trebuie să ne surprindă. Doctorow şi-a făcut din literatură un instrument de cunoaştere a istoriei, iar în istorie a văzut întotdeauna o oglindire răsturnată a literaturii. Lunga listă de romane scrise de el pînă în prezent confirmă pe deplin lucrul şi, chiar mai important, dacă vom avea răbdare, cel puţin, să răsfoim sutele de pagini redactate despre scriitor, vom observa că exegeza de specialitate îl abordează ca pe un pionier (postmodern) al ficţionalizării istoriei (alţi constructori anglofoni din zona combinării "timpului istoriei" cu "timpul literaturii", atît din SUA, cît şi din Marea Britanie, precum John Barth, Ihab Hassan, Peter Ackroyd sau David Lodge, îi datorează enorm autorului new-yorkez). Se poate bănui aici, indubitabil, şi impulsul - cumva autoindus - al postmodernilor de a completa viaţa prin text şi de a prelungi textul prin viaţă (Mircea Cărtărescu vorbea, la un moment dat, inspirat, despre o "texistenţă" postmodernistă!), dar, în privinţa lui Doctorow, situaţia este mai complexă. El încearcă să controleze istoria prin ficţiune (o istorie, să nu uit